Premierul Florin Cîţu a anunţat că luni va avea o întâlnire cu primarul general şi cu primarii de sectoare pentru a discuta despre situaţia din Capitală în privinţa creşterii numărului de infectări, menţionând că există „o minoritate care nu respectă regulile în vigoare” şi că aşteaptă soluţii din partea autorităţilor locale.

Cîţu a precizat că la ora 16,00 va avea o discuţie online cu prefecţii şi marţi şi cu asociaţiile Consiliilor Judeţene şi municipiilor din România.

„Există o minoritate care nu respectă regulile în vigoare. De aceea, am decis ca astăzi, la ora 13,00, să am o întâlnire cu primarul general al Bucureştiului şi primarii de sectoare să discutăm despre situaţia din Bucureşti. La ora 16,00 o să am o discuţie online cu prefecţii, iar mâine o să am discuţii cu Asociaţia Consiliilor Judeţene şi municipiilor din România. Este momentul ca soluţiile să vină de la autorităţile locale. Există particularităţi pentru fiecare municipiu în parte”, a spus Cîţu.

Cîțu: Voi fi intransigent unde nu se respectă legea

El a adăugat că sunt „doar câteva” restaurante care nu respectă regulile.

„Acolo unde nu se respectă legea, voi fi intransigent. Nimeni nu este mai presus de lege. Din păcate, există şi parlamentari care instigă, îndeamnă la nerespectare legii. (…) Nu am o problemă cu protestele, (…) dar să o facă respectând legea, să poarte mască. (…) I-am cerut domnului Bode o situaţie despre ce s-a întâmplat în weekend. Nimeni nu este mai presus de lege”, a subliniat premierul.

De asemenea, Florin Cîțu a anunţat luni că Guvernul are pregătită o ordonanţă de urgenţă pentru suspendarea activităţii cluburilor şi restaurantelor care nu respectă măsurile de protecţie sanitară, aceasta în cazul în care amendamentul pe această temă nu va fi susţinut în Parlament.

„Am avut un amendament pe care parlamentarii nu au vrut să-l depună. Domnul Bode a spus astăzi foarte clar – dacă nu va fi susţinut în Parlament, avem pregătită o ordonanţă de urgenţă prin care vom suspenda activitatea acelor cluburi care nu respectă legislaţia în vigoare, activităţi economice, nu este vorba numai despre cluburi”, a spus Cîţu la Parlament.

Decizia privind carantina în București, după întâlnirea cu primarii

El a arătat că acest amendament vizează suspendarea activităţii, într-o primă fază, cu două săptămâni, iar apoi pe termen mai lung.

Întrebat dacă se pune problema carantinării Capitalei, Cîţu a afirmat: „Personal, am vrut să păstrăm economia deschisă şi am găsit soluţii. Doresc să găsim soluţii să nu ajungem la carantinare. Decizia o luăm după ce am întâlnire cu primarul general, primarii de sector. De aceea, aştept soluţii”.