Erdogan contestă rezultatele votului din Ankara, unde a pierdut primăria, și din Istanbul, unde este pe cale să o piardă, aceasta fiind o tentativă disperată de a menține controlul după înfrângerea simbolică din alegerile locale de duminică, înfrângere care face acum înconjurul presei internaționale.

Florin Călinescu, vedeta de la Pro Tv care l-a comparat întotdeauna pe Dragnea cu Erdogan, i-a trimis un mesaj tăios liderului PSD.

„Sultanul Erdogan zicea că dacă ai Istanbulul, stăpâneşti întreaga Turcie. L-a pierdut. La fel şi capitala. Acum poate nu contează. Însă fisura odată instalată, falia se va adânci. Sigur dictatorul nu mai doarme. Livulică, bagă la cap”, a postat Florin Călinescu pe Facebook.

Pierderea Istanbulului este asemănătoare cu un cutremur electoral. Erdogan și-a început cariera politică în Istanbul și a finanțat proiecte importante pentru dezvoltarea orașului și pentru atragere alegătorilor, conform Realitatea.ro.