Preferinţa pentru această zonă semicentrală este evidentă în contextul în care chiriaşii sunt nevoiţi să plătească lunar o sumă cuprinsă între 13 şi 15 euro/mp, în timp ce în centru, chiriile variază între 16-18 euro/mp/lună.
Printre cele mai importante imobile de birouri din zona Floreasca-Barbu Văcărescu se numără Floreasca Business Park, Oracle Tower, Nusco Tower şi Floreasca Business Center.
„După o perioadă de doi ani în care nu s-au înregistrat tranzacţii de preînchiriere, ne aşteptăm ca această situaţie să se schimbe în 2011. Cererea va continua să fie mai mare în zonele centrale, iar chiriile nete efective se vor stabiliza. Pe de altă parte, cererea mai slabă în zonele periferice îi determină pe proprietari să ofere pachete de facilităţi substanţiale pentru a atrage chiriaşi”, a declarat Cătălina Jigman, directorul departamentului de birouri din cadrul CB Richard Ellis (CBRE) Romania.
Chiar dacă zona Floreasca se bucură de un grad de neocupare mai scăzut, tot zona Victoriei este cea în care se fructifică cele mai multe tranzacţii de închiriere. Potrivit CBRE, sub-zonele Nord şi Centru-Nord continuă să reprezinte peste 68% din totalul activiăţii de închiriere.