Contactat de AFP, Ministerul francez de Finanţe a refuzat să confirme aceste informaţii, invocând respectarea "secretului fiscal". La rândul său, grupul american a informat că nu a primit nicio notificare fiscală vizând Apple France, una din cele două filiale Apple din Franţa alături de Apple Retail. 

Potrivit săptămânalului "L'Express", grupului american i se cere să plătească suma de 400 milioane de euro în urma unei anchete efectuate de fiscul francez, care a vizat perioada 2011 – 2013, şi care a condus la efectuarea unor percheziţii la birourile din Paris ale Apple în 2014. 

"L'Express" susţine că Apple France nu încasează pe teritoriul francez decât o parte dintre sumele realizate de terţi de pe urma vânzărilor de iPhone, iPad sau MacBook. Astfel, sumele înregistrate în registrele contabile rămân reduse şi o mare parte din bani sunt transferaţi la Cork, Irlanda, o strategie fiscală considerată legală de Apple, dar apreciată de autorităţile franceze ca fiind abuzivă. 

În paralel, gigantul american a fost somat la finele lunii august de Comisia Europeană să ramburseze Irlandei taxe în valoare de peste 13 miliarde de euro reprezentând avantaje fiscale incorecte de care Apple a beneficiat din partea autorităţilor irlandeze. 

Autorităţile franceze sunt interesate de practicile fiscale ale mai multor companii multinaţionale americane, precum Alphabet, firma mamă a Google, McDonald's sau Priceline Group, firma mamă a companiei de rezervări hoteliere online Booking.com. 

Profitul net și cifra de afaceri anuală realizate de Apple în exercițiul fiscal 2016 au scăzut comparativ cu exercițiul precedent, o situație cu care grupul informatic american nu s-a mai confruntat în ultimii 15 ani, transmite EFE.

Compania a precizat că în exercițiul fiscal 2016, care s-a încheiat la 24 septembrie, a realizat un profit net de 45,687 miliarde de dolari, în scădere cu 14,4% față de rezultatul record de 53,394 miliarde de dolari în exercițiul fiscal 2015. Similar, cifra de afaceri a companiei a scăzut până la 215,639 miliarde de dolari, mai puțin cu 7,7% față de 233,715 miliarde de dolari în exercițiul anterior.

Scăderea a fost cauzată, în principal, de vânzările de telefoane iPhone, care asigură cea mai mare parte din veniturile realizate de Apple. În ultimul trimestru al exercițiului fiscal 2016, Apple a vândut 45,51 milioane de iPhone-uri, față de 48 de milioane în perioada similară a anului trecut. De asemenea, în ultimul trimestru, compania a vândut 9,3 milioane de tablete iPad, față de 9,9 milioane unități în urmă cu un an și 4,9 milioane computere Mac, față de 5,7 milioane unități în perioada similară a anului trecut.

Cu toate acestea, directorul general, Tim Cook, a preferat să se concentreze pe succesul înregistrat de afacerile din servicii ale Apple, pe Apple Pay și produsele pe bază de Internet ale companiei, care au crescut cu peste 20% anul trecut.

"Rezultatele noastre solide din ultimul trimestru încheie un exercițiu fiscal 2016 de succes. Suntem încântați de răspunsul clienților la iPhone 7, iPhone 7 Plus și Apple Watch Series 2", a spus Tim Cook.

AGERPRES