Declaraţia edilului a intervenit după incidentul produs miercuri în zona aeroportului Otopeni, când un taximetrist şi-a ameninţat clienţii cu arma pe care o avea în autoturism. 

"Avem toleranţă zero faţă de astfel de fapte şi amintesc atât taximetriştilor, cât şi patronilor firmelor de taxi că sunt direct răspunzători pentru astfel de fapte! Nu este firesc să existe astfel de incidente într-o Capitală europeană, în care serviciile de transport persoane se doresc a fi moderne, sigure şi accesibile. Subliniez încă o dată public faptul că nu vom tolera sub nicio formă abaterile de la lege! Aşa cum am mai spus, toţi trebuie să respecte regulile stabilite în favoarea clienţilor, iar astfel de incidente nu fac altceva decât să confirme faptul că este imperios necesar că normele care reglementează activitatea de taxi în Capitală să fie implementate cât mai rapid, să fie cât mai clare şi să prevadă sancţiuni cât mai drastice pentru astfel de comportamente. Indiferent că este vorba despre Bucureşti sau zonele limitrofe, pentru că taximetriştii fac astfel de curse din localităţile vecine către Bucureşti şi invers, toţi trebuie să se conformeze unor reguli clare, în caz contrar sancţiunile fiind drastice", a afirmat Firea, citată într-un comunicat transmis de PMB, informează Agerpres. 

Potrivit sursei citate, în luna decembrie 2017, regulamentul privind activitatea de taxi în Capitală a fost modificat printr-o hotărâre a Consiliului General, în sensul sporirii confortului şi siguranţei pasagerilor. 

"Printre noile reglementări se numără şi cea care instituie obligativitatea că activitatea de taximetrie să se facă exclusiv prin intermediul unui dispecerat autorizat, în condiţiile în care se asigură posibilitatea clientului de a apela aceste servicii prin comenzi telefonice sau prin intermediul aplicaţiilor online care aparţin respectivului dispecerat şi pot fi identificate ca atare", se arată în comunicat. 

De asemenea, au fost reformulate şi completate anumite prevederi din vechiul regulament referitoare la conduita şoferilor de taxi, "accentul fiind pus pe obligativitatea acestora de a avea o ţinută decentă şi un comportament adecvat". 

"Sub sancţiunea unor amenzi severe, aceştia nu vor avea voie să fumeze în maşină, să vorbească la telefonul mobil în timpul curselor, să asculte muzică dacă acest lucru îl deranjează pe client, să angajeze discuţii pe teme sensibile care pot aduce atingere convingerilor clientului, cum ar fi cele religioase, politice sau legate de sex", se menţionează în comunicatul PMB. 

Municipalitatea mai precizează că alte modificări de substanţă ale regulamentului au fost puse deja în dezbatere publică pe site-ul Primăriei şi prevăd modificarea regimul sancţiunilor (amenzi şi suspendări sau anulări de licenţe), cesionarea licenţelor, introducerea obligativităţii afişării în toate taxiurile a unui număr de telverde la care clienţii pot face reclamaţii direct la autoritatea publică (nu prin dispeceratele companiilor), obligativitatea dotării tuturor taxiurilor cu POS-uri, astfel încât cursele să poată fi plătite cu cardul bancar, precum şi adaptarea criteriilor de departajare la normele de poluare (minim Euro 5). 

"Nu în ultimul rând, taximetriştii nu vor putea refuza curse şi nici nu vor putea impune preţuri mai mari decât cele indicate de aparatul de marcat", evidenţiază PMB.