Primăria Capitalei şi primarul general Gabriela Firea condamnă ferm orice tentativă a reprezentanţilor Opoziţiei din Consiliul General de a obţine beneficii politice pe seama problemelor din sistemul de termoficare al Bucureştiului, se arată într-un comunicat de presă. „Consider strigătoare la cer demagogia PNL privitoare la situaţia RADET, în condiţiile în care acest partid a deţinut controlul total asupra acestei regii în ultimii 10 ani înainte de mandatul meu, timp în care au asistat pasivi, sau poate chiar activi, la degradarea sistemului de termoficare din Bucureşti şi la acumularea datoriilor istorice către ELCEN. Ştim cu toţii că sunt probleme în reţea, dar cred că oricine înţelege că nu aveam cum să fi rezolvat în doi ani ceea ce nu s-a făcut de la Revoluţie încoace. Încă din primele luni de mandat am luat decizia de a unifica producţia şi distribuţia energiei termice în Bucureşti, a spus Firea. Ea a precizat că în multe alte oraşe din ţară, centralele au fost preluate gratuit de către administraţia publică locală, dar Primăria Capitalei nu reuşește să le preia nici cu bani, deşi am fost făcute toate diligenţele necesare de 2 ani.

“Înţeleg nemulţumirea, pe deplin justificată, a celor care nu au căldură sau apă caldă în apartamente dar nu-i pot amăgi, aşa cum o fac politicienii lipsiţi de responsabilitate din Opoziţie, că există soluţii miraculoase care să rezolve peste noapte, sau peste vară, problemele din sistemul de termoficare. Pot să le promit însă că ne vom ţine cu maximă seriozitate de planul de reabilitare a acestui sistem pe care l-am început deja şi că, în următorii ani, vom fi din ce în ce mai puţine probleme”, a punctat Firea. Ea a explicat că Primăria Capitalei investeşte constant în sistemul de termoficare al Municipiului Bucureşti, o serie de proiecte fiind deja realizate, altele sunt în derulare sau în diferite etape pregătitoare. “Totodată, actuala administraţie publica a Municipiului Bucureşti este pregătită pentru modernizarea şi reabilitarea Sistemului de Alimentare Centralizată cu Energie Termică – SACET”, a spus primarul Capitalei, care a prezentat pe larg stadiul proiectelor aflate în derulare.