Termenul limită pentru depunerea ofertelor scanate în SEAP este, conform calendarului, 14 august 2017. 

"Aşa cum am promis încă de la preluarea mandatului, modernizarea parcului auto RATB este unul dintre obiectivele prioritare ale actualei administraţii. Pregătirea licitaţiei a fost un proces de durată din cauza elaborării tuturor documentelor necesare, dar, prin publicarea anunţului pe SEAP, intrăm, în sfârşit, în linie dreaptă cu achiziţionarea acestor autobuze. Noile mijloace de transport în comun vor oferi bucureştenilor condiţii moderne şi civilizate de transport în comun, adaptate la standardele europene. De asemenea, ne dorim ca, prin acest demers, să încurajăm utilizarea transportului în comun de către bucureşteni în defavoarea autoturismelor personale", spune Firea, într-un comunicat al PMB transmis luni AGERPRES. 

Municipalitatea va achiziţiona 400 de autobuze urbane cu podea total coborâtă, dintre care 320 de autobuze din gama de 12 m, 50 de autobuze din gama de 10 m şi 30 de autobuze articulate din gama de 18 m. 

Potrivit Primăriei Capitalei, noile mijloace de transport în comun vor fi dotate cu un sistem performant de încălzire, ventilaţie şi aer condiţionat, un sistem Wi-Fi de conectare gratuită a posesorilor de telefoane mobile, sisteme performante de informare a călătorilor. 

De asemenea, noile autobuze vor beneficia de facilităţi pentru persoanele cu dizabilităţi: rampa mecanică pentru persoanele care se deplasează cu cărucior şi difuzoare externe pentru persoanele cu dizabilităţi de vedere. 

Noile mijloace de transport în comun vor avea şi un sistem de comunicare performant, conectat în timp real cu instituţiile de intervenţie, Salvare, Pompieri, Jandarmerie, pentru un timp de reacţie foarte scurt în cazul unor incidente, dar şi comunicarea cu dispeceratul pentru transmiterea datelor legate de comerţul electronic de titluri de călătorie. 

Autobuzele vor fi dotate şi cu sisteme de supraveghere video ce vor asigura, atât la interior cât şi la exterior, captarea de imagini pentru a preveni actele antisociale. 

La iniţiativa primarului general, CGMB a aprobat, în luna decembrie a anului trecut, proiectul de hotărâre privind înnoirea parcului auto RATB.

 AGERPRES