”Este asa cum spuneam : Dl Dragnea va spune ca altii (guvernul, ministerul de finante) sunt vinovati, si nu el, pentru amputarea bugetului Primariei Capitalei cu aproape 25%. Dupa ce a ascultat primarii prezenti la sedinta Asociatiei Municipiilor, Dl Dragnea a spus textual :”Nu am venit sa va dau solutii privind bugetul. Nu am competente legale”.

Dar a continuat sa sustina, in ciuda explicatiilor si argumentelor aduse de primari, ca bugetul este unul bun si a prezentat o situatie roz a economiei. Daca e totul asa de bine, cum de ne va astepta un an de austeritate?

La insistentele mele, am reusit sa obtin o intalnire maine, la Ministerul de finante, in care sa explic inca o data ca sunt puse in pericol serviciile publice din Bucuresti, a caror nota de plata o achita Primaria Capitalei : transport public, termoficare, iluminat, spitale, consolidari, apa si canal, investitii in infrastructura etc.

Sfidand legea si atributiile complexe pe care le avem, Dl Dragnea, cel “fara competente legale” a dat si indicatia : “sa va intelegeti intre voi”. De parca legile si bugetul sunt ca mersul la film sau la o masa in oras! Asa bagatelizare a institutiilor statului nu am vazut! Cum ne dezbina la Bucuresti, face si in tara, incercand sa-i invrajbeasca pe primarii de municipii cu cei de comune si orase. Un adevarat om de stat! Nu mai am nicio asteptare. Un lucru e limpede : s-a confirmat ca in toate aceste zile am spus adevarul. Ma voi bate pentru el pana la capat!

#omulfaracompetente

#nuvadausolutii

#amvenitdegeaba”, a spus Gabriela Firea.