Și acest lucru este demonstrat și de acțiunile întreprinse de primarul General.  În urma partidei dintre FCSB și Poli Iași, terenul de joc de la Arena Națională a fost unul extrem de prost. La finalul meciului, tehnicienii s-au plâns de starea proasta a suprafeței de joc, precizează digisport.ro 

Nici nu au trecut 24 de ore de la meci, că Primăria Capitalei a anunțat ce firma a câștigat licitația pentru îngrijirea gazonului. Se pare că este vorba de SC Sports Fields SRL, firma care a avut contract cu Gigi Becali pentru clubul FCSB și care încasa sume imense pentru National Arena. 

Primăria Capitalei a anunțat luni, într-un comunicat de presă, că se va încheia în curând contractul în valoare de 100 de milioane de lei, fără TVA, numele firmei câștigătoare fiind oferit ceva mai târziu, la insistențele jurnaliștilor.

”Având în vedere că soluția era una temporară, Primăria Capitalei a demarat o nouă procedură, care a fost atribuită recent: procedura organizată a fost achiziția directă, având în vedere urgența serviciului solicitat, iar atribuirea ei în SEAP a fost înregistrată la Direcția Generală de Achiziții Publice în data de 3 august, următoarea etapă fiind semnarea contractului de servicii. Dintre cele 3 oferte depuse, operatorul economic desemnat câștigător a fost cel care îndeplinea cerințele tehnice și a depus oferta cu prețul cel mai scăzut – respectiv 99.780,80 lei (fără TVA). Suma reprezintă valoarea maximă a contractului, care este raportată la suprafața estimată pe care se vor realiza operațiunile de întreținere; suma ce va fi plătită până la finalul contractului poate fi mai mică, fiind calculată proporțional cu prestațiile efectiv realizate. Contractul va fi încheiat pe o durată de 45 de zile, interval în care se va finaliza o altă procedură, pe care Primăria Capitalei o pregătește în prezent”, anunța Primăria Capitalei, potrivit hotnews.ro

Jurnalistul Cătălin Tolontan preciza pe blogul sau că Primăria Capitalei i-ar fi acordat lui Gigi Becali îngrijirea gazonului, fără licitații, contract semnat pe 1 noiembrie 2017, expirat în urmă cu puțin timp, pe 30 iunie 2018.