"Liderul istoric al Revoluţiei cubaneze, Fidel Castro, este "persoana asupra căreia s-au comis cele mai multe tentative de asasinare, conform celor prezentate de Cartea Recordurilor Guiness şi de arhivele CIA, principalul comanditar al acestor tentative de omor", informează site-ul Cubadebate (www.cubadebate.cu).
Cubadebate susţine că până în 2006, când a predat puterea fratelui său Raul, "se numărau 638 tentative de asasinare împotriva lui, aproape toate conduse de CIA", scrie Agerpres.

"Metodele întrebuinţate pentru a-l ucide au fost multiple, dar toate au dat greş: lunetişti, explozibili în pantofi, venin injectat în trabuc, chiar şi o mică încărcătură explozivă într-o minge de baseball, printre altele", menţionează site-ul respectiv.

Potrivit Cubadebate, "după ce a preluat conducerea Revoluţiei cubaneze care a triumfat în 1959, a început să se planifice eliminarea sa fizică", iar "printre cei mai interesaţi" în dispariţia lui "se află serviciile americane de spionaj şi subversiune".