Fermierii pot accesa fondurile europene mai ușor! APIA vine în întâmpinarea solicitărilor lor cu o platformă on-line.

Platforma poate fi utilizată atât de către asociațiile acrediatate cât și de către ANZ, precizează Agenția.

Fermierii pot accesa fondurile europene mai ușor! Noutatea anunțată de APIA

Agenția de Plăți şi Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că, începând cu data de 5 aprilie 2021, pune la dispoziție o platformă on-line prin care pot fi transmise către Centrele județene/locale APIA, adeverințele eliberate, la solicitarea fermierului de către Agenția Națională de Zootehnie (ANZ) și/sau asociațiile acreditate pentru înfiinţarea şi menţinerea registrului genealogic al rasei.

Adeverințele sunt necesare accesării schemelor de sprijin cuplat în sector zootehnic și Măsurii 10 – Pachet 8 (animale în pericol de abandon) aferente Cererii unice de plată în anul 2021.

Platforma poate fi utilizată atât de către asociațiile acrediatate cât și de către ANZ, procedura privind accesul la platforma fiind similară.

Fiecare asociație acredită pentru înființarea și menținerea registrului genealogic al rasei, va solicita accesul la platforma on-line printr-o adresă scrisă, însușită sub semnătura președintelui asociației, în vederea alocării de user și parolă.

APIA va face demersuri suplimentare pentru informare

Adresa va cuprinde datele de identificare ale asociației, persoana de contact, precum și specia pentru care aceasta eliberează adeverințe.

Solicitările vor fi transmise pe adresa de e-mail: relatii.cu.publicul@apia.org.ro

APIA va informa luni atât Agenția Națională de Zootehnie cât și asociațiile acreditate cu privire la instrucțiunile de utilizare ale platformei.

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) funcţionează în subordinea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale în baza Legii 1/2004 cu modificările şi completările ulterioare.

Începând cu 1 ianuarie 2007, APIA derulează fondurile europene pentru implementarea măsurilor de sprijin finanţate de Uniunea Europeană.

În plus, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură administrează sistemul de certificate de export-import şi garanţii pentru importul şi exportul produselor agricole, elaborează şi implementează procedurile privind aplicarea sistemului de intervenţie pentru produsele agricole.