Pentru prima oară în istoria clubului, FC Barcelona îşi va vine, pentru un an de zile, drepturile de denumire ale stadionului Camp Nou. Clubul de fotbal negociază în acest sen cu miliardarul Alki David, care este încrezător că va reuşi să încheie afacerea.

Clubul catalan a anunţat în această săptămână că va vinde titlurile de proprietate pentru sezonul competiţional 2020-2021. Banii încasaţi de Fundaţia FC Barcelona vor merge către proiecte de cercetare în lupta contra coronavirusului. Este pentru prima dată în istoria de 63 de ani a arenei când clubul de fotbal încheie o astfel de afacere.

Cine este Alki David?

Alki David este un miliardar britanic de origine elenă și născut în Nigeria. În vârstă de 51 de ani, el are o avere estimată la 3 miliarde de euro şi deţine mai multe afaceri, fiind şi moştenitorul Coca-Cola Hellenic, dar având şi o afacere cu canabis acolo unde este asociat cu Mike Tyson, scrie publicaţia britanică Daily Mail.

„Aceasta este o oportunitate de care vreau să profit. Este un moment istoric în lumea sportului şi se potriveşte cu planurile mele. Am început discuţiile la începutul săptămânii şi sunt încrezător că înţelegerea va fi încheiată”, a declarat Alki David.

Miliardarul este un iubitor al fotbalului şi a fost aproape să cumpere clubul Coventry City în 2007. El spune la ce nume s-a gândit pentru stadionul de 99.000 de locuri din Barcelona: „Swissx Nou Camp sună bine. Este varianta mea preferată în acest moment.” Alki David a precizat că oricum va alege unul din numele celor două afaceri principale ale sale, Swissx sau FilmOn, scrie hotnews.ro.