– manifestări care aduc atingere onoarei sau probităţii profesionale ori prestigiului justiţiei, săvârşite în exercitarea sau în afara exercitării atribuţiilor de serviciu [art. 99 lit. a)];
– nerespectarea confidențialității lucrărilor care au acest caracter, precum și a altor informații de aceeași natură de care a luat cunoștință în exercitarea funcție, cu excepția celor de interes public, în condițiile legii [art. 99 lit. j)] ;

– nerespectarea în mod nejustificat a dispozițiilor or deciziilor cu caracter administrativ dispuse în conformitate cu legea de conducătorul parchetului ori a altor obligații cu caracter administrativ prevăzute de lege sau regulamente [art. 99 lit. m)].

Inspectorii de caz au reţinut că procurorul:

1. [art. 99 lit. a)] prin expresiile utilizate într-un e-mail adresat tuturor procurorilor din DNA cu privire la probitate profesională a șefului Secției de combatere a corupției din cadrul DNA și prin motivele invocate într-o plângerea formulată la instanţă, a încălcat următoarele dispoziţii:

– art. 90 pct. 1 din Legea nr. 303/2004 ;

– art. 17 şi 18 pct.1 şi 2 din Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor;

– art. 12 alin 1 din Legea nr. 544/2001;

– art. 285 Cod procedură penală;

2. [art. 99 lit. j)] prin postarea rechizitoriul dosarului cunoscut opiniei publice sub numele de DIPI2 în rețeaua de intranet, a încălcat următoarele dispoziții:

– art. 81 alin 1 lit. t) din Regulamentul de ordine interioară al DNA;

– art. 4 alin. (1) şi 91 alin. (1) din Legea nr. 303/2004;

– art. 62 alin. (3) din Legea nr. 304/2004;

– art. 15 alin. (1) din Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor;

3. [art. 99 lit. m)] a transferat de pe e-mailul instituției pe e-mailul personal o serie de documente, inclusiv documente privind dosarul DIPI2 care permit identificarea unor persoane/situații și dezvăluirea unor date confidențiale, încălcând astfel prevederile:

– art. 15 alin. (2) din Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor;

– art. 1 – 4 din Ordinul procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nr. 81/2016, în care se menţionează măsurile privind protecţia documentelor create şi gestionate de parchete şi în care sunt definite astfel de documente şi lucrări;

– art. 147 din Regulamentul de ordine interioară al DNA.

Acţiunea a fost înaintată Secţiei pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii care va decide cu privire la angajarea răspunderii procurorului în cauză.