Tranzacția mai trebuie să obțină acordul autorităților pentru concurență, iar valoarea acesteia nu va fi făcută publică. Estimările specialiștilor din piața farma indică o valoare de 300 mil. euro. Achiziția a fost realizată prin firma Glebi Holdings Plc, care a devenit astfel proprietarul rețelelor Sensiblu și Punkt, al distribuitorului de medicamente Mediplus și al A&D Pharma Marketing & Sales – una dintre cele mai mari platforme de marketing și vânzări farmaceutice din Europa Centrală și de Est. 

Dr.Max operează deja 31 de farmacii în România de la preluarea rețelei de farmacii Arta în luna iunie a acestui an. În urma preluării celor 631 de farmacii, a principalului distribuitor de medicamente și a diviziei de Marketing & Sales, cu un total de 4.500 de angajați, Dr.Max va deveni liderul pieței farmaceutice din România. 

“Prin achiziția grupului A&D Pharma, Dr.Max își întărește prezența în Europa Centrală și își consolidează poziția de lider în segmentul serviciilor complete de sănătate din Europa”, a declarat Leonardo Ferrandino, CEO al Dr.Max.

Dr.Max operează peste 1.300 de farmacii în Europa Centrală și de Est cu vânzări totale de 1,25 miliarde euro. Preluarea grupului A&D Pharma va spori vânzările Dr.Max la peste 2,3 miliarde euro, iar compania va deveni un jucător pan-european cu peste 12.000 de angajați, arată reprezentanții companiei. 

Dr.Max este deținut de Penta Investments, care mai deține în România circa 1.500 de case de pariuri Fortuna. Penta are cinci acționari, din care trei sunt parteneri fondatori (Marek Dospiva, Jaroslav Haščák şi Jozef Oravkin). Iain Child s-a alăturat Penta ca partener venind de la Deloitte, iar Eduard Matak a condus punctele de sănătate ale Penta și a fost numit partener în 2010. 

Pe lângă farmacii, compania acordă atenție deosebită și administrării de spitale și instituții medicale, iar portofoliul său include și o companie de asigurări de sănătate în Slovacia. Penta este un grup de investiții din Europa Centrală fondat în 1994. Pe lângă sectorul de sănătate, grupul desfășoară și activități de servicii financiare, producție, retail, dezvoltare imobiliară și mass-media. Companiile din portofoliul grupului angajează peste 32.000 de persoane, iar activele grupului se ridicau la 8,5 miliarde euro în 2016. Penta desfășoară activități în mai mult de zece țări europene și are reprezentanțe în Praga, Bratislava și Varșovia.