Forurile care conduc tenisul mondial, respectiv ATP, WTA şi ITF, ar urma să anunţe joi, 12 martie, anularea tuturor competiţiilor de tenis pentru o perioadă de şase săptămâni, adică până la finele lunii aprilie.

Presa internaţională scrie că decizia a fost luată şi în urma consultării jucătorilor de tenis, care s-au reunit în consiliile lor la Indian Wells.

Madrid Open, organizat de Ion Ţiriac, nu este deocamdată vizat de restricţii

Turneele de tenis ce urmau să fie organizate în această săptămână de ATP şi WTA la Indian Wells, în Califorinia, Statele Unite, au fost deja anulate. O măsură similară va privi şi Miami Open, care urma să aibă loc între 24 martie şi 4 aprilie. Şi cei de la ITF anunţaseră deja că amână toate meciurile de FedCup din luna aprilie din cauza răspândirii coronavirusului.

Alte turnee importante din circuit ce nu se vor mai juca din cauza acestor restricţii sunt cele organizate de ATP la Barcelona şi Monte Carlo sau turneele WTA de la Charleston şi Stuttgart.

Dacă se va păstra calendarul actual de restricţii, măsura nu va afecta turneul organizat de Ion Ţiriac la Madrid, unul dintre preferatele Simonei Halep, acesta urmând să se desfăşoare între 1 si 10 mai, scrie news.ro.