DIICOT a anunţat că expertiza medico-legală realizată de Institutul Național de Medicină Legală arată că fragmentele de oase descoperite în liziera de lângă Caracal aparțin unei tinere cu vârsta cuprinsă între 15-19 ani, alta decât Alexandra Măceșanu.

Deși asta înseamnă că rămăşiţele ar putea fi ale Luizei Melencu, fata care a dispărut de acasă în luna aprilie a acestui an, mama ei continuă să spere că fata ei nu este moartă, potrivit România TV. Rezultatele ADN care vor confirma dacă fragmentele osoase aparțin Luizei sau este vorba despre o a treia victimă sunt așteptate la sfârșitul acestei săptămâni.

„Nu mai am putere. Trăim de pe o zi pe alta. Nu ştim dacă Dumnezeu sau statul român ne vor ajuta să ne găsim copilul. Este foarte greu. Eu vorbeam cu ea zi de zi, chiar dacă eram plecată 5-6 luni pe an”, a declarat mama Luizei.

În plus, femeia a mărturisit că ultima dată a plecat în Anglia timp de două luni pentru a strânge bani, astfel încât Luiza să poată face şcoala de şoferi.

Te-ar putea interesa și: