Clienţii finali casnici trebuie să ştie că au dreptul să îşi schimbe furnizorul de energie electrică în termen de 21 de zile de la data solicitării şi că furnizorul poate fi oricare din operatorii economici care au licenţă de furnizare de pe teritoriul României, acest serviciu nefiind limitat la o anumită zonă geografică de deservire.

Mai trebuie să ştie că procesul de schimbare a furnizorului este unul gratuit, fiind interzisă perceperea oricăror taxe sau tarife de către companiile din energie, şi că nu implică modificări de ordin tehnic.

„Este important de reţinut că iniţierea procesului de schimbare a furnizorului nu poate avea loc decât după ce clientul final a optat pentru noul furnizor. Iar în acest sens, se recomandă ca, în prealabil, să se solicite şi să se analizeze comparativ ofertele mai multor furnizori, astfel încât clientul final casnic să poată alege în cunoştinţă de cauză oferta cea mai avantajoasă pentru el, dintre cele disponibile pe piaţă”, sugerează ANRE.

Astfel, consumatorii trebuie să fie foarte atenţi la evaluarea totală a facturii, comparativ cu factura actuală, pentru că ofertele furnizorilor se referă doar la preţul energiei, în timp ce factura include şi tarifele de distribuţie, de transport, precum şi alte componente, precum certificatele verzi, contribuţia pentru cogenerare, acciza şi TVA.

Clienţii trebuie să fie atenţi şi la condiţiile de facturare, la perioada pentru care urmează a se aplica tariful menţionat în ofertă şi la perioada pentru care urmează să se încheie respectivul contract.

„Este recomandat să se facă o analiză comparativă a informaţiilor conţinute în ofertele de furnizare, ţinând cont de preţ, durată, modalităţi de plată, condiţii de încetare a contractului etc., astfel încât să se poată face alegerea potrivită. Un instrument util în acest sens este aplicaţia interactivă „Comparator de preţ pentru ofertele de furnizare a energiei electrice” pusa la dispoziţie de ANRE la pagina proprie de internet, aplicaţie care este disponibilă şi pentru utilizatorii care au acces la magazinele Google Play şi Apple Store”, spun reprezentanţii reglementatorului.

După ce convin asupra clauzelor contractuale, clientul final şi furnizorul ales încheie contractul de furnizare, care îşi va produce efectele de la data încetării contractului încheiat cu furnizorul actual. Iar, în acest scop, clientul final trebuie să notifice, în scris, actualului furnizor decizia de schimbare, precizând în mod expres data încetării contractului de furnizare existent.

Alte clauze contractuale care necesită atenţie sunt şi condiţiile în care părţile pot renegocia clauze din contract, condiţiile de încetare a contractului, precum şi clauze care pot produce efecte şi după încetarea acestuia. De asemenea, clientul final trebuie să se asigure că ofertele au condiţii avantajoase pe întreaga perioadă a contractului şi că respectă prevederile legale privind componentele care vor fi incluse în factura finală (certificate verzi, contribuţia pentru cogenerarea de înaltă eficienţă, accize, TVA).

Patru furnizori au fost amendaţi în 2019

Anul trecut, ANRE a primit 184 plângeri privind comportamentul reprezentanţilor din teren ai furnizorilor, precum şi la comportamentul furnizorilor „vechi”, după schimbarea furnizorului (în sensul că au emis facturi şi după schimbarea efectivă a furnizorului), 309 plângeri privind aspecte legate de procesul propriu-zis de schimbare al furnizorului, 481 plângeri privind diverse aspecte la adresa furnizorilor ce activează pe piaţa concurenţială (în principal aspecte legate de facturarea energiei electrice) şi alte 532 de plângeri privind încheierea contractelor pe piaţa concurenţială, fiind reclamată, cu precădere, întârzierea în ceea ce priveşte încheierea/activarea/derularea propriu-zisă a contractelor.

Reprezentanţii ANRE precizează că, în multe cazuri, printr-o singură reclamaţie, au fost reclamate mai mult aspecte dintre cele menţionate anterior.

Astfel, în anul 2019, pentru nerespectarea Procedurii privind schimbarea furnizorului de energie electrică de către clientul final, aprobată prin Ordinul ANRE nr. 105/2014, precum şi pentru nerespectarea prevederilor Regulamentului de furnizare a energiei electrice la clienţii finali, aprobat prin Ordinul ANRE nr. 64/2014, au fost aplicate 29 de amenzi contravenţionale, în valoare totală de 400.000 lei, unui număr de patru furnizori de energie electrică. ANRE nu menţionează numele acestora.

Principalele aspecte reclamate au fost tergiversarea sau blocarea procesului de schimbare a furnizorului; întârzieri în ceea ce priveşte activarea/derularea contractului de furnizare a energiei electrice; situaţii în care, deşi s-a schimbat furnizorul, „vechiul furnizor” a continuat să factureze energia electrică; modificarea tarifelor, deşi clientul susţine ca nu a fost informat corespunzător;

„Au fost multe reclamaţii privind comportamentul reprezentanţilor din teren ai furnizorilor, în sensul că petenţii au menţionat că adesea au fost păcăliţi de aceştia, prin diverse metode, în scopul semnării contractelor cu furnizorul pe care îl reprezenta, că s-au utilizat datele cu caracter personal fără acordul lor, că nu au semnat ei contractele respective”, mai spun oficialii ANRE.

Oferte mai scumpe decât pe site-ul companiilor

Mai mulţi consumatori de energie au primit, în această perioadă, oferte pentru lunile următoare la preţuri mai mari decât era afişat pe site-ul companiei şi care nu se regăseau în comparatorul de preţuri de pe site-ul ANRE.

Contactaţi de AGERPRES cu privire la acest aspect, reprezentanţii ANRE au precizat că vor modifica reglementările, astfel încât companiile să fie obligate să trimită oamenilor doar acele ofertele care sunt afişate şi pe comparatorul de preţuri.

„Am extins activitatea de control şi la situaţia menţionată, să vedem ce mai putem îmbunătăţi pentru ca piaţa să funcţioneze optim. Am constatat că furnizorii nu publicaseră pe comparatorul de preţuri oferte pentru perioade care încep cu 1 martie sau cu 1 aprilie. Suntem în curs de modificare a reglementărilor, astfel încât companiile să fie obligate să publice şi aceste oferte pe comparator. Deci, dacă vor să facă o ofertă începând cu 1 aprilie, spre exemplu, să o treacă în comparator şi abia apoi să o trimită şi consumatorilor, ca aceştia să poată analiza mai multe oferte începând cu acea dată şi să ia cea mai bună decizie”, au menţionat oficialii ANRE.

Preţurile reglementate, cele mai mici

În primele nouă luni ale anului trecut, 455.985 de consumatori casnici au trecut din piaţa reglementată în piaţa liberă, preferând să încheie un nou contract fie cu furnizorul lor clasic, fie cu alt furnizor, iar preţuri reglementate mai plătesc 6.170.593 de consumatori casnici, arată datele ANRE.

În prezent, potrivit comparatorului de preţuri de pe site-ul ANRE, preţurile reglementate sunt cele mai mici, iar cea mai ieftină opţiune pe piaţa liberă (pentru Bucureşti) este cu 4,51% mai scumpă decât tariful reglementat.

Totuşi, dacă un consumator doreşte să rămână în piaţa reglementată, dar să-şi schimbe furnizorul tradiţional, el are şi această opţiune, existând pe comparatorul preţurilor şi oferte de la furnizorii de ultimă instanţă opţionali, unele mai mici cu 3% decât cele ale furnizorului clasic.