Vestea momentului pentru milioane de români. S-a aflat cum vă puteți mări veniturile. Este vorba despre pensii. Un român care va investi aceeaşi sumă într-un depozit bancar şi la Pilonul II de pensii va obţine, după 12 ani, un câştig de aproape trei ori mai mare de la fondul de pensii private decât de la bancă.

Bani mai mulți la pensie

Este concluzia unei analize comparative realizată de Mihai Bobocea, consilier al Board-ului Asociaţiei pentru Pensiile Administrate Privat din România (APAPR). Unui „român mediu”, cu salariul mediu brut pe economie, care a contribuit lună de lună la Pilonul II din mai 2008 până în octombrie 2020, i-au fost virate în fondul său de pensii private obligatorii 150 de contribuţii brute, în valoare totală de 16.591 lei.

Din aceste contribuţii, „administratorul mediu” a dedus comisioane totale din contribuţii în valoare de 336 lei, apoi a investit continuu sumele rezultate. Din activul net lunar a mai fost dedus şi al doilea comision, în valoare totală de 445 lei.

Cât reprezintă contribuțiile totale

Aşadar, avem contribuţii totale de 16.591 lei şi comisioane totale de 781 lei. Investind banii participanţilor, „fondul mediu” de pensii private a realizat un activ mediu net de 21.080 lei, adică atât are în contul personal „românul mediu” la 31 octombrie 2020.

Suma corespunde unui câştig brut total (comisioane incluse) de 5.270 lei, adică unui câştig net total (fără comisioane) de 4.489 lei. În cazul depozitului bancar, un român care virează la bancă aceeaşi sumă precum contribuţia brută la Pilonul II, la care se calculează dobândă şi acumulare lunară cu capitalizare (inclusiv dobândă la principalul istoric), după cele 150 de contribuţii, adică 16.591 lei, va ajunge la o sumă acumulată totală de 18.407 lei, adică un câştig brut de 1.816 lei.

La Pilonul II avem un câştig brut individual de 5.270 lei, de 2,9 ori mai mare decât câştigul brut de 1.816 lei aferent acumulării într-un depozit bancar. Dacă ne referim la situaţia netă de comisioane la Pilonul II, avem un câştig net individual de 4.489 lei, de 2,5 ori mai mare decât câştigul brut bancar de 1.816 lei.

Pentru analiză a fost folosit salariul mediu brut pe economie (sursa: Institutul Naţional de Statistică) şi nivelul istoric al ratei contribuţiilor la Pilonul II, considerând că persoana are un istoric complet de muncă şi respectiv contribuţii din mai 2008 (startul Pilonului II) până în octombrie 2020 (cele mai recente date disponibile), adică 150 de contribuţii lunare.

Din fiecare contribuţie lunară brută a fost dedus nivelul comisionului practicat din contribuţie, apoi a fost convertită suma rezultată în unităţi de fond la valoarea unităţii (sursa: Autoritatea de Supraveghere Financiară) din data de 20 a fiecărei luni (conform legislaţiei, dar şi practicii viramentelor făcute de Casa Naţională de Pensii Publice către fondurile de pensii).

A fost acumulat numărul de unităţi de fond şi apoi a fost actualizată valoarea la nivelul de la finele perioadei, respectiv 31 octombrie 2020. Important de reţinut: calculul este net de comisionul practicat din activul net, acesta fiind deja reflectat în valoarea zilnică a unităţii de fond. Separat, a fost calculat comisionul total din activul net perceput de fondurile de pensii (date efective) şi a fost estimat pe baza acestuia nivelul individual.

Similar, pentru a simula acumularea în depozitul bancar, a fost folosit acelaşi nivel al contribuţiei brute ca şi la Pilonul II, la care au fost calculate dobândă şi acumulare lunară cu capitalizare (inclusiv dobândă la principalul istoric) folosind rata medie a dobânzii calculată de Banca Naţională a României pentru depozitele noi în RON disponibile populaţiei.

La final, a fost comparată suma netă acumulată în Pilonul II cu cea acumulată în depozitul bancar, precum şi câştigurile calculate faţă de suma virată la Pilonul II, respectiv depusă la bancă. O ultimă precizare importantă: în timp ce calculul la Pilonul II este deja net de toate comisioanele percepute, în cazul depozitului bancar suma acumulată ar putea fi supusă unor comisioane suplimentare, imposibil însă de estimat într-un calcul statistic mediu, conform project-e.ro.