Una dintre principalele atracții turistice din Sfântu Gheorghe, Covasna este Expoziția Cinegetică, care este una dintre cele mai impresionante din toată țara. Expoziția este găzduită de Casa Bene,  una dintre cele mai frumoase clădiri considerate monument istoric al orașului Sfântu Gheorghe. În prezent colecția este compusă din 545 de obiecte și include atât trofeele de animale, cât și puști de vânâtoare, pumnale, insigne și alte obiecte folosite la vânătoare.

Muzeul este organizat în mai multe camere care și-au primit numele în funcție de zona de origine a exponatelor, precum sala Africa sau sala Carpaților de Curbură.

Majoritatea trofeelor și obiectelor de vânătoare au fost donate de către Sarkany Arpad din propria colecție sau din moștenire. Printre exponatele muzeului se numără și trofee care au fost vânate de însuși Nicoale Ceaușescu. Majoritatea trofeelor sunt premiate la diverse concursuri cu medalii de aur pentru starea în care se află.

Muzeul este administrat de Asociația Vadon care a luat naștere în anul 2012 cu scopul de a implementa proiecte bazate pe valori naturale și a ajutat la întregirea colecției.

Colecția s-a completat în anul 2018 cu 93 de bucăți, din care 2 insigne și un port chei și 90 de cărți și imprimate. Punerea în valoare a patrimoniului colecției publice constă în organizarea de expoziții permanente și temporare, organizarea de programe și activități educative destinate publicului, precum și prin activități de marketing cultural.”- au declarat reprezentanții Vadon.

Pentru pasionați sau pentru cei ce vor să încerce o sesiune de vânătoare, muzeul dispune de o cameră în care se află un simulator de vânătoare. Bineînțeles că această sală are ca principali utilizatori copiii care doresc să-și etaleze aptitudinile de ,,vânători’’.