Magnatul japonez Yusaku Maezawa a anunţat miercuri că va dona 9 milioane de dolari celor care îi urmăresc contul de Twitter în cadrul unui „experiment social”, pentru a vedea dacă aceşti bani îi vor face mai fericiţi pe beneficiari, transmite Reuters.

Miliardarul a precizat că va da câte un milion de yeni (9.000 de dolari) unui număr de 1.000 de urmăritori selectaţi în mod aleator din rândul celor care au distribuit una dintre postările sale de pe contul de Twitter datând din 1 ianuarie, urmând ca impactul acestor bani să fie urmărit prin sondaje regulate.

„Este vorba de un experiment social serios”, a subliniat Maezawa, adăugând că speră să stârnească interesul economiştilor şi oamenilor de ştiinţă, scrie Agerpres.

Yusaku Maezawa nu se zgârceşte când vine vorba de cheltuieli

Maezawa, care urmează să devină primul pasager al unei călătorii în jurul lunii la bordul navetei SpaceX, excursie pentru care va plăti 150 milioane de dolari, este renumit pentru sumele mari pe care le cheltuie pentru obiecte de artă şi maşini sportive, dar şi pentru predilecţia sa pentru concepte, precum o lume fără bani.

El a legat donaţia sa de ideea venitului de bază universal, respectiv teoria acordări unor sume de bani către toţi cetăţenii fără nicio condiţie.

Progresele tehnologice vor duce la dispariţia a multe locuri de muncă

„Venitul de bază înseamnă o sumă regulată de bani care oferă o anumită senzaţie de securitate, pe când donaţia lui Maezawa este complet diferită”, susţine Toshihiro Nagahama, economist la Dai-ichi Life Research Institute.

Potrivit acestuia, ideea unui venit de bază universal a dobândit noi susţinători în ultima perioadă, pe fondul temerilor că progresele tehnologice, precum inteligenţa artificială, vor conduce la dispariţia unui mare număr de locuri de muncă, dar în prezent astfel de îngrijorări sunt mai puţin pronunţate în Japonia, având în vedere situaţia de pe piaţa muncii.

Dezbaterile cu privire la venitul de bază universal au loc în contextul în care inegalitatea veniturilor continuă să crească în SUA, unde în ultimii ani o parte dintre cei mai bogaţi antreprenori, precum cofondatorul Microsoft, Bill Gates, şi investitorul Warren Buffet, au promis că îşi vor dona cea mai mare parte din avere unor fundaţii caritabile.