UPDATE 20: 21: Surse din cadrul Autorității de Supraveghere Financiară ne-au transmis că probleme semnalate de brokeri și făcute publice în cadrul acestui material sunt analizate de către conducere și vor fi soluționate până la finalul lunii octombrie 2019.

Cei peste 30.000 de agenți de asigurare arondați brokerilor sau firmelor de asigurare din România, oameni care deservesc milioane de clienți, sunt loviți în plin de către Directiva Europeană IDD, implementată în România prin intermediul Autorității de Supraveghere Financiară.

O spun chiar reprezentanții și partenerii agenților, într-un memoriu trimis ASF și semnat de organizațiile patronale, asociațiile și sindicatele din domeniu.

Directiva IDD, gândită să protejeze clientul și să îi ofere acces la consultanță și la toate informațiile de care are nevoie pentru a lua decizia corectă când cumpără o asigurare, a fost implementată, în România, într-un mod care riscă să afecteze tocmai clientul. În esență, acest lucru îl susțin brokerii în scrisoarea adresată conducerii ASF, în frunte cu președintele Leonardo Badea și vicepreședintele responsabil de asigurări, Cristian Roșu.

Potrivit informațiilor noastre, după intrarea în vigoare a legii care transpune IDD în România, brokerii au primit asigurări de la ASF că unele lucruri vor fi adaptate situației specifice din piața locală. Acest lucru nu s-a întâmplat și, mai mult, ASF le-a transmis brokerilor că nici nu se va întâmpla prea curând.

În principal, nemulțumirea brokerilor și agenților de brokeraj vine din faptul că legea impune agenților să se pregătească și să obțină calificări care exced ariei lor de practică și de interes. Adică să piardă timp și bani pentru a susține examene în domenii cu care nu au legătură.  De menționat că majoritatea agenților lucrează cu brokerii sau firmele de asigurare în baza unor contracte de colaborare(ca persoane juridice), nu ca angajați.

Așa cum ne explică reprezentanții brokerilor, în actuala formă, legea nu ia în seamă faptul că există diferențe majore între un agent care vinde, de exemplu, RCA(cea mai simplă asigurare) și un conducător de broker care trebuie să analizeze datele întregii rețele și să ia în calcul inclusiv vânzarea de produse complexe, cum ar fi o asigurare de viață sau una de garanții, pentru firme.

” Concret, este vorba despre cerința de pregătire și examinare cu încadrare la categoria conducători a tuturor intermediarior secundari (asistenți și agenți) organizați ca persoane juridice, care au mai mult de un angajat și care desfășoară activitatea de distribuție de asigurări. Aceste entități, care acționează doar sub umbrela unui intermediar principal, au drept scop principal bună și corectă interacțiune cu cumpărătorii /potențialii cumpărători de asigurări, reprezentând forță principala de distribuție a industriei. Trecerea la respectarea cerințelor IDD presupune pentru aceștia nu doar o schimbare a fluxului interacțiunii intermediar- client, ci este și un efort de înțelegere și adaptare a activității la noile cerințele legale de informare și documentare. În contextul dat, pentru  aceste mii de distribuitori, considerăm a fi excesivă și în fond, inutilă, obligația de a învăța și de a fi examinați în plus din unele capitole din manual care nu li se adresează și nu li se aplică.”, precizează docuemntul citat.

Cei care îl semnează dau și mai multe exemple de capitole care nu vizează agenții din teren, dar care ar trebui învățate.

Apreciem și vă atragem atenția că prevederea actuală afectează în mod direct în sens negativ activitatea a mii de intermediari, care în prezent își desfășoară activitatea cu onestitate și se bucură de încrederea  a zeci de mii de clienți, fiind trecuți în ultimii 6 ani prin pregătiri profesionale și examinări succesive, în cadrul unuia dintre cele mai reglementate sisteme de pregătire profesională în asigurări din Europa. Nu în ultimul rând, solicitarea noastră este susținută și de prevederile Legii 236/2018, în care la art. 1 alin 4 este definită “conducerea” societăților și a intermediarilor principali, fără că legiuitorul să considere necesar să introducă reglementări specifice și pentru conducerea intermediarilor secundari, aflați, de altfel, sub răspunderea intermediarilor principali. În aceste condiții, considerăm că prevederea din Normă 20/2018 excede acestei definiții într-o manieră care poate atrage riscuri semnificative pentru industrie și consumatori. În consecință, vă solicităm re-analizarea cu celeritate a Normei 20/2018 din acest punct de vedere și revenirea la doar două categorii distincte de pregătire profesională inițială și continuă: una pentru conducătorii executivi ai intermediarilor principali, și cealaltă pentru toți intermediarii secundari în care să fie asimilați și conducătorii intermediarilor secundari.”, concluzionează scrisoarea.

Memoriul este asumat de cele două organizații ale brokerilor, UNSICAR și PRBAR, dar și de Fedaerația Sindicatelor din Asigurări și Bănci (FSAB).