Leonardo Badea, președintele ASF, are șanse foarte mari să vină pe poziție de viceguvernator al Băncii Naționale a României(BNR), context în care va părăsi curând actuala funcție. El mai trebuie să fie votat de plenul reunit al Parlamentului, după ce a fost avizat, astăzi, în comisiile de specialitate.
O parte a angajaților Autorității pot astfel să răsufle ușurați și, spun surse interne, astăzi au fost chiar manifestări de bucurie în instituție, după anunțul privind avizarea lui Badea.

Aceasta se întâmplă în contextul în care preșdintele ASF a declanșat o serie de anchete ample care au vizat scurgerea de informații în presă și chiar a impus modificarea regulamentelor interne în așa fel încât fluxul de informații să fie cât mai strict supravegheat, inclusiv cu ajutorul tehnicii moderne.

Totul ar fi pornit, afirmă mai multe surse, de la un material apărut în presă, care arăta intențiile ASF și ale Guvernului privind situația fondurilor private de pensii. Menționăm că , în prezent, autoritățile se află în plin proces de reglementare a fondurilor private și de introducere a unor cerințe noi privind capitalul dar și a posibilității ca partea de contribuție către fonduri să fie mutată la bugetul statului, cu acordul cotizantului.
Uletrior, au început și alte anchete privind informații despre piața de capital dar și despre asigurări.

În mod normal, astfel de informații, mai ales cele privind pensiile, sunt de interes public și ar trebui furnizate, la cerere chiar pe căile de comunicare oficiale din ASF. Totuși, președintele Badea ar fi considerat că publicarea în presă a acestor informații a a dus prejudicii instituției și a trecut la anchete. Potrivit surselor noastre, anchetele au fost coordonate de un fost ofițer de informații, în prezent angajat la cabinetul președintelui ASF.
Aceste demersuri, mai arată sursele citate, au condus la instituirea unei atmosfere tensionate printre angajați, unii dintre ei simțindu-se urmăriți fără un motiv intemeiat.

Mai multe nume pe lista de posibili înlocuitori

Pe de altă parte, au început deja să apară câteva nume în ceea ce privește înlocuitorul lui Badea. Procedura de numire a noului președinte ASF se va desfășura cel mai probabil în toamnă, în luna octombrie, ceea ce înseamnă că până atunci se pot schimba multe. Totuși, pe surse se vorbește deja de mai multe nume din consiliul ASF. Cu cele mai mari șanse ar fi cotată Aura Socol, soția lui profesorului Cristian Socol și membru neexecutiv al ASF. Profesor universitar la rândul său, Aura Socol, ar fi încercat să obțină și o poziție în BNR, însă fără succes. Pe de altă parte, apropierea lui Socol de aripa din PSD reprezentantă de Liviu Dragnea și Darius Vâlcov s-ar putea să nu îi mai recomande pentru poziția de președinte al ASF. Totul depinde însă de negocierile politice și de reconfigurarea centrelor de forță din PSD, partidul de guvernământ. Printre numele vehiculate în piață apar și foțti membri ai ASF, cum ar fi Mircea Ursache, dar și oameni din piața de capital.