În data de 13 octombrie 2018, Primăria Capitalei publica regulamentul programului de stimulare a eliminării din traficul bucureștean a autovehiculelor cu grad ridicat de poluare prin acordarea de eco-vouchere. Primăria a permis înregistrarea 6.000 de participanți, persoane fizice și persoane juridice dintre care au fost aleși 5.000. Au fost depuse 4.241 de dosare dintre care au fost aleși 4.193 de proprietari de autovehicule uzate.

Regulamentul prevedea depunerea mai multor documente în format electronic pe o aplicație a Primăriei și ulterior în format fizic. Deși primăria avea documentele în format fizic, iar proprietarii și-au casat mașinile aceștia nu vor primi vouchere deoarece nu au depus la timp doarele în format fizic. Primăria a menționat inițial pentru Capital că aceste persoane vor primi totuși vochere deoarece scopul de a elimina mașinile uzate din trafic a fost îndeplinit.

Într-un răspuns la o solicitare Capital se arată că “numărul de 48 de dosare respinse cuprinde atât proprietari acceptați în Program care și-au casat autovehiculul uzat înainte de data publicarii  „Listei celor 5.000 de proprietari acceptați în Program”, respectiv data de 23.11.2018, cât și proprietari care și-au casat/ radiat autovehiculul sau și-au depus dosarul de acordare eco-voucher după data de 21.02.2019, data limita pentru casarea/ radierea și depunerea documentelor la Centrul de Informare și Documentare pentru Relația cu Cetățenii al Primăriei Municipiului București.

Ce urmează

În perioada 11-27.03.2019 s-a derulat procesul de evaluare din punct de vedere tehnic și financiar a ofertei depuse de către operatorul economic participant la procedura de achiziție servicii de tipărire și livrare de eco-vouchere, precum și servicii de selecție a unităților comerciale participante, colectarea, verificarea și predarea documentelor pentru decontarea eco-voucherelor. În data de 28.03.2019 a fost încheiat Raportul procedurii de achiziție servicii de către membrii comisiei de evaluare, urmând ca în perioada următoare să se semneze contractul de prestări servicii.

Odată cu semnarea contractului de prestări servicii, PMB va publica pe site-ul propriu www.pmb.ro, la secțiunea „Eco-voucher în schimbul unui autovehicul uzat” „Lista beneficiarilor de eco-vouchere” și se va lansa nota de comanda pentru tipărirea carnetelor cu eco-vouchere către prestator.

Carnetele cu eco-vouchere tipărite vor ajunge în posesia beneficiarilor în termen de 15 zile lucrătoare de la data transmiterii de către Primăria Municipiului București a comenzii ferme către prestator. Plicurile cu carnete eco-voucher vor fi distribuite prin curier, acesta având obligativitatea contactării telefonice prealabile a destinatarului și cu încercarea livrării plicului de minimum 3 ori.