Statul a pus sechestru pe cele două bunuri imobile pentru a-şi recupera datoria pe care Rapid o avea la bugetul de stat. iar terenurile au fost puse gaj în numele echipei.

Pe 18 şi 19 iulie vor fi organizate licitaţii pentru vânzarea celor două terenuri care au fost în proprietatea ANA RESIDENCES, una din firmele lui Copos. Primul teren intravilan este de 1 hectar şi este situat în strada Berheci din sectorul 1 al Capitalei.

Acesta este evaluat la 5,19 milioane de lei, iar preţul de pornire al licitaţiei este de 2,59 milioane de lei. Al doilea teren intravilan este pe strada Balota din sectorul 1 al Capitalei şi este de 1 hectar. Terenul a fost evaluat la 3,36 milioane de lei iar licitaţia porneşte de la 1,68 milioane de lei. Pentru ambele terenuri de vânzare este a treia licitaţie organizată de ANAF.

George Copos ocupa locul 25 în Top 300 capital din 2015. Averea lui era estimată la 156-160 de milioane de euro.

 

Te-ar putea interesa și: