Mai puțin de doi ani de liniște și certitudini au avut șoferii români în ceea ce privește sistemul de asigurare RCA. Legea promulgată în 2017, prima dedicată exclusiv asigurării RCA din istoria recentă,  ajuns să fie contestată deschis după doar câteva luni, iar astăzi asistăm la apogeul tensiunilor dintre firmele de asigurare și unitățile service. Legea din 2017, în vigoare în acest moment, conferea unităților service, printre altele,  dreptul de stabili valoarea reparației pe RCA în baza dsocumentelor justificative legale.

Era o schimbare e completă de paradigmă, în condițiile în care, până atunci, firmele de asigurarea erau cele care constatau și evaluau dauna, făcând apoi plata către service. Ei bine, dacă până în acel moment unitățile service au reproșat constant asigurătorilor că subevaluează daunele și încearcă chiar să impună reparații cu piese nu neapărat originale pentru a reduce costurile, după aceea nemulțumirile s-au mutat în partea opusă. Astăzi asigurătorii acuză service-urile că supraveluează costul reparațiilor.

Nu o fac neapărat fără argumente, având în vedere că o analiză a BAAR făcută pe 300.000 de calculații unice arată că au crescut costul cu reparațiile cu cel puțin 14% de la apariția legii RCA, iar costul cu ora de manoperă a urcat cu peste 50%, în medie. Totuși, până acum nu există o analiză globală, făcută la nivelul întregii piețe, care să arate că este o practică a service-urilor.

În orice caz, la puțin timp după ce președintele Consiliului Concurenței a arătat că se ia în calcul introducerea unei referințe maxime pentru prețurile pieselor și manoperei impuse de service-uri, la Senat a fost înregistrat un proiect de lege care propune tocmai acest lucru: calcularea unui preț de referință pentru ora de manoperă, care să nu poată fi depășit. Proiectul, așa cum a arătat Capital, transpune la indigo doleanțele exprimate anterior de firmele de asigurare. 

Cum era de așteptat, service-urile au contraatacat, așa cum tot Capital a arătat. A venit acum rândul organizațiilor de consumatori.

Pentru șoferii români, acest conflict nu poate fi decât o veste rea, în condițiile în care există atât riscul ca tarifele pentru RCA să crească (dacă tarifele practicate de service-uri sunt cu adevărat atât de mari cum susțin asigurătorii și vor continua să crească), fie să ajungă să plătească parțial din buzunar reparațiile (așa cum afirmă service-uri că se va întâmpla dacă proiectul de lege trece).

Detalii despre intențiile Consiliului Concurenței AICI.

Detalii despre proiectul de lege, inclusiv declarațiile inițiatorului AICI. 

 

Confederație de consumatori, către parlamentari: Sunt afectate  ireversibil drepturile și interesele consumatorilor , ale persoanelor prejudiciate în accidente auto, precum și ale agenților economici care activează în acest domeniu

 

Într- o scrisoarea transmisă tuturor comisiilor din Parlament, CONROM, o organizația care arată că adună 28 de asociații și 4 federații de consumatori solicită aleșilor să respingă proiectul de lege amintit. Aceștia afirmă că scrisoarea va fi urmată de un memoriu care va conține argumente tehnice detaliate. Deocamdată, în scrisoarea consultată și de Capital din surse politice, CONROM argumentează că o plafonare a prețurilor practicate de service-uri ar afecta grav sectorul auto și ar pune în pericol slujbele celor câteva zeci de mii de oameni care lucrează în domeniu, dar și încasările la bugetul statului. În primul rând, însă, spun cei de la CONROM, ar fi afectat sistemul de asigurări și consumatorul.

„Considerăm că schimbările importante propuse de acest Proiect asupra Legii nr. 132/2017, care nu sunt bazate pe nici un studiu de impact relevant, vor avea implicații negative majore și vor afecta în mod ireversibil sistemul asigurărilor auto din România, drepturile și interesele legitime ale consumatorilor români, ale persoanelor prejudiciate în accidente auto, precum și ale agenților economici care activează în acest domeniu, și, drept urmare, vă solicităm să dispuneți măsurile necesare pentru respingerea acestui Proiect de Lege. Vă rugăm ca indiferent de culoarea politică, de schimbările care au loc la nivelul Guvernului și chiar al Parlamentului să aveți in vedere ca noi toti v-am votat sa ne reprezentați interesele cu bună-credință si bună-știință. Ar fi trebuit ca înainte de inițierea acestui proiect de modificare a legii 132/2017 să faceți o minimă verificare a ceea ce înseamnă industria auto (unități service, furnizori de piese si materiale de vopsitorie, etc) pentru bugetul statului. Pe scurt, industria auto înseamnă câteva sute de mii de angajați care au familii pe care trebuie să le întrețină, industrie care contribuie la bugetul statului român cu taxe si impozite de miliarde de euro anual. Dacă în urmă cu 2 ani când industria auto era in pragul falimentului a fost ridicată tot de dumneavoastră aleșii poporului prin adoptarea unei Legi RCA corecte (legea 132/2017), asta dupa 25 de ani de cand nu a mai fost schimbată.  Având astăzi o lege nouă și modernă inspirată după țări civilizate precum Germania, Franța, Austria, etc, nu putem sa ne întoarcem la propuneri de modificare a acestei legi care au existat pe timpul comunismului când economia României  era una planificată (mercurial).”, spune scrisoarea.

Redăm mai jos principalele îngrijorări transmise de CONROM parlamentarilor:

 

1.                   Proiectul de Lege încalcă prevederile Constituției, ale Tratatelor și Convențiilor la care România este parte și ale legislației naționale și europene în domeniu
La o simplă analiză a dispozițiilor Proiectului de Lege, și în special a celor privind stabilirea valorii despăgubirilor, a prețului de referință pentru ora de manoperă a unităților reparatoare și a celorlalte limitări care vor fi aplicabile consumatorilor și agenților economici, rezultă că acest Proiect propune o serie de schimbări fără precedent în legislația din domeniul asigurărilor auto, care încalcă în mod flagrant dispozițiile:
(i)                 Constituției României;
(ii)               Convenției Europene a Drepturilor Omului;
(iii)             Tratatului de Funcționare a Uniunii Europene;
(iv)              Legii Concurenței nr. 21/1996;
(v)                Legislației naționale si europene în domeniul protecției consumatorilor.
(a se vedea în special art. 2 alin. (231), art. 14 alin. (1) – (3), art. 14 alin (31) și (32)) și art. 22 alin (21) din Proiectul de Lege)
În cele ce urmează vom prezenta cu titlu preliminar problemele principale care vor afecta consumatorii români, persoanele prejudiciate în accidente auto și întregul sistem al asigurărilor auto din România.
2.                  Problemele principale care vor afecta sistemul asigurărilor auto din România
Subliniem încă de la început următoarele probleme pe care le-am identificat, care impun respingerea Proiectului de Lege:
Ø     încălcarea flagrantă a dreptului de proprietate al persoanelor prejudiciate în accidente de vehicule produse pe teritoriul României; astfel, prin limitarea nejustificată a valorii despăgubirilor acordate de societățile de asigurare, așa cum propune Proiectul de Lege, persoanele prejudiciate se vor putea afla în imposibilitatea reparării autovehiculelor pe baza asigurării RCA a terților vinovați de producerea accidentelor;
Ø     încălcarea dispozițiilor art. art. 44, art. 45, art. 135 și art. 136 din Constituție, conform cărora proprietatea privată este garantată și inviolabilă, iar statul este garantul accesului liber al persoanei la o activitate economică, al liberei inițiative și al executării acestora și, totodată, statul are obligația de a asigura libertatea comerțului;
Ø     restrângerea nejustificată a libertății economice a societăților care operează unitățile reparatoare auto; astfel, schimbările propuse afectează arbitrar și injust libertatea comerțului și desfășurarea raporturilor comerciale în regim de concurență loială dintre societățile care repara autovehiculele implicate în accidente de vehicule pe teritoriul României; aceste schimbări vor afecta în mod implicit drepturile și interesele consumatorilor români, atât pe termen scurt, dar mai ales pe termen mediu și lung întrucât opțiunile acestora de reparare a autovehiculelor vor deveni din ce în ce mai limitate;
Ø     încălcarea dispozițiilor Convenției Europene a Drepturilor Omului privind dreptul la respectarea proprietății;
Ø     încălcarea  art. 101 și 102 din Tratatului privind Funcționarea Uniunii Europene (TFUE), prin crearea prin intermediul unei legi a unor efecte identice celor mai  grave restricții concurențiale sancționate de Tratat și care se pot manifesta pe o anumită piață.
Astfel, Proiectul de Lege va avea ca efect fixarea prețurilor de revânzare a pieselor de schimb și componentelor auto pe întregul lanț de comercializare al acestora în vederea activității de reparații, prin raportarea la prețurile de listă ale producătorilor/ importatorilor oficiali ai respectivelor autovehicule. De asemenea, prin raportarea orei de manoperă a unității reparatoare la nivelul prețurilor de referință pe piață, Proiectul de Lege creează cadrul pentru impunerea în mod legal a unui preț unic în piață, ceea ce contravine principiilor de bază incluse în articolele 101 și 102 TFUE. În final, trebuie subliniat că Proiectul de Lege creează și impune aplicarea de condiții discriminatorii între diversele categorii de consumatori.
Ø     crearea premiselor pentru  încălcarea art. 258 TFUE privind tragerea la răspundere a statelor membre pentru nerespectarea dreptului UE. Proiectul de Lege va impune încălcarea principiilor liberei concurențe pe piețele de reparații de autovehicule din România, ceea ce va atrage cel mai probabil răspunderea Statului Român în cadrul procedurii de infringement.
Ø     încălcarea art. 4 din Legea concurenței nr. 21/1996, care prevede că prețurile produselor și tarifele serviciilor și lucrărilor se determină în mod liber prin concurență, pe baza cererii și ofertei. Proiectul de Lege elimină complet mecanismul cererii și ofertei și îl înlocuiește cu un mecanism artificial, care nu creează beneficii în favoarea consumatorilor și doar elimină libertatea concurențială din piață.
Ø     încălcarea art. 5 și 6 din Legea concurenței nr. 21/1996 prin distorsionarea concurenței pe piețele românești de reparații auto și de comercializare de piese de schimb, prin fixarea prețurilor de revânzarea de produse și servicii și prin acordarea de avantaje nejustificate în favoarea unor entități private (producătorii/ importatorii oficiali de autovehicule), care nu pot decât să conducă la crearea sau fortificarea unor poziții dominante în piață, care duc la aplicarea unor practicii abuzive discriminatorii, de excludere sau de exploatare a concurenților și consumatorilor în piață.
Încălcarea dispozițiilor legale menționate mai sus este și consecința faptului că Proiectul de Lege a fost redactat fără un studiu de impact adecvat și fără consultarea consumatorilor și a agenților economici care își desfășoară activitatea în piața asigurărilor auto, și se poate constata încălcarea vădită a legislației ce reglementează elaborarea actelor normative.