Reducerile merg până la 40%, ceea ce se traduce în sute de euro, în anumite cazuri. Beneficiari pot fi sindicaliștii din Sed Lex, polițiști și alți angajați ai Ministerului de Interne porecum și angajați ai ANAF. Potrivit propriului site, Pro Lex are peste 100.000 de membri.

Reducerile se aplică, în baza unui parteneriat între sindicat și Safety Broker, polițelor de călătorie, de locuință și, mai important, asigurărilor CASCO.

Pentru asigurările de locuință și cele de călătorie reducerea este de 40% iar pentru polițele CASCO de 35%. Membrii Pro Lex vor putea alege să cumpere asigurări cu discount de la Asirom, Gothaer sau Omniasig.

Asigurările CASCO și cele de locuință sunt, după RCA, cele mai vândute din România.

În termeni reali, reducerile de care vor beneficia polițiștii și angajații ANAF ajung și la cîteva sute de euro.

De exemplu, pentru un autombil cu preț de achiziție de 20.000 de euro și motor de 1,6 litri, asigurarea CASCO ajunge și la 600-700 de euro pe an, ceea ce înseamnă că reducerea de 35% aduce o economie de peste circa 250 de euro.

O poliță facultativă de locuință, care acoperă toate riscurile, inclusiv deteriorarea bunurilor din casă, ajunge și la 100 de euro, pentru un apartament de 80-90.000 de euro, ceea ce înseamnă că reducerea de 40% se traduce într-o economie de 40 de euro pe an.

În cazul asigurărilor travel, care costă, de obicei, până în 100 de lei, economia este mai puțin importantă.

Pro Lex este unul dintre cele mai mari sindicate ale angajaților de la stat, iar Safety Broker era, după primele șase luni ale anului, al doilea cel mai mare broker din România.