Premierul îl vrea ministru la Sănătate pe Vlad Voiculescu, un tânăr care i-a ajutat pe bolnavii de cancer din România să facă rost de medicamente, în timpul crizei citostaticelor. A creat o reţea de voluntari, care aduceau în ţară medicamente din Austria şi Germania. Vlad Voiculescu a lucrat peste zece ani în bănci mari din Austria, iar de câteva luni, e angajat la Ministerul Finanţelor.

Pe lângă activităţile caritabile din domeniul sănătăţii, Vlad Voiculescu are o experienta de peste 10 ani in consultanță financiară la Viena. A administrat proiecte internaționale de finanțare a infrastructurii de sănătate, dar și în domeniile energie și transporturi. La începutul acestui an, Voiculescu a revenit în România, unde a preluat funcţia de director de cabinet al ministrului Finanțelor Publice, Anca Dragu.