Și pentru a nu da greș în recomandări l-am căutat pe cel care de-a lungul timpului a dovedit că poate descifra orice taină ascunsă printre rândurile așternute pe hârtie de marii scriitori ai secolului. Sau care știe să povestească atât de frumos mesajele mai puțin evidente din spatele imaginilor.

L-am găsit pe maestrul Ion Cristoiu, ca de obicei, cufundat în lumea cărților, la Bibilioteca Academiei Naționale. Odată intrat în acest tărâm al poveștilor de toate felurile, este inevitabil să nu te lași purtat într-o altă lume, clădită cu minuțiozitate în mii de culori, de cei mai inventivi artiști ai cuvintelor.

Și am început prin a-l ruga să recomande cititorilor Revistei Capital, trei cărți, pe care eu una deja m-am apucat să le citesc.

Cartea cu numărul 1

„Prima carte pe care o recomand este una dintre cărțile mele de căpătâi, romanul Maestrul și Margareta, scrisă de rusul Mihail Bulgakov. Dincolo de satirizarea prin intermediul fantasticului, a realităților din Uniunea Sovietică a lui Stalin, acest roman este pentru orice om, o extraordinară  lecție despre procesul lui Iisus. Sunt foarte multe capitole care se referă la perioada respectivă. Dacă ești ateu și citești aceste capitole, devii automat credincios pentru că sunt pagini mai puternice chiar și decât în Biblie”.

Cartea cu numărul 2

„A doua carte pe care o recomand este Creanga de aur a lui Mihail Sadoveanu. Se petrece pe vremea Bizanțului. Nu este, însă un roman istoric, este un roman despre bătălia pentru putere și despre până unde poate să ajungă această bătălie. Semnificativ este faptul că deși descrie Constantinopolul, Mihail Sadoveanu nu a fost niciodată la Constantinopol”.

Cartea cu numărul 3

„A treia carte este tot de Mihail Sadoveanu. Se intitulează Olanda și este un jurnal de călătorie. Scriitorul a fost trimis în acolo de o companie de țigări din România. „Această carte apărută în 1928 este o carte extraordinară pentru oamenii de afaceri deoarece Mihai Sadoveanu compară mereu realitățile din Olanda, realități ale capitalismului, cu realitățile din Balcanii României. El pune un accent deservit pe năravul românesc de a crede în întâmplare, de a crede în Făt Frumos, de a crede în Sfânta Vineri, cea care rezolvă orice. Toată lumea a observat că în basmele noastre nu trebuie să faci nimic pentru că întotdeauna vine cineva  și-ți rezolvă problemele pe când în Olanda, oamenii și le rezolvă ei. Aceata este o carte de învățătură pentru oamenii de afaceri deoaece Mihail Sadoveanu sesisează diferența uriașă dintre angajatul din Olanda și angajatul din România. Cel din Olanda, dacă are de exemplu de lustruit o bară la o ușă, o lustruiește fără să-și pună problema dacă va fi premiat sau nu. În România, această muncă de furnică este mai degrabă refuzată. Angajatul român visează tot timpul la altă muncă decât cea pentru care ia salariu”.

Filmele care l-au fascinat

Și dacă maestrul Ion Cristoiu a reușit să mă conducă atât de ușor într-o lume fasinantă a poveștilor scrise, am insistat să ne sugereze și trei filme pe care să nu le ratăm. A ales în schimb trei seriale cunoscute, dar despre care abia acum îmi doresc să le vizionez. Și probabil o veți face și dumneavostră, după descrierile de mai jos.

„Recomand, înainte de toate, serialul de spionaj Homeland deoarece cine urmărește acest serial, își dă seama de un adevăr de care trebuie să ținem cont în lumea de astăzi și anume că între ceea ce vedem și ceea ce se întâmplă cu adevărat este o prăpastie. Foarte multe dintre elementele lumii de azi, de fapt, sunt opera serviciilor secrete și acolo unde noi credem că vedem o realitate, noi vedem o imagine a acestei realități”.

„Al doilea serial este Urzeala Tronurilor. Este închinat bătăliei pentru putere și este valabil și pentru lumea afacerilor deoarece teza fundamentală a serialului este ca niciodată să nu te încrezi în nimeni. Cred că și în lumea afacerilor este bine să nu ai încredere în nimeni, să urmărești cu prudență, ba chiar cu suspiciune pe toți cei cu care intri în relație, inclusiv pe cei care se pretind amici”.

„În al treilea rând, recomand tot un serial, care deși este mai vechi, eu îl urmăresc acum. Este vorba despre Star Trek, uimitor prin capacitatea uimitoare de a inventa lumi. Este fascinant cum, cu decenii în urmă, producătorii reușeau să născocească pentru un serial care se întindea pe un an doi, lumi fantastice, lumi științifico-fantastice, dar cu o capacitate de invenție uriașe, multe dintre ele fiind confirmate ulterior de realitate. În această serie inițială apare de exemplu un soi de telefon mobil. La vremea respectivă nu exista, dar acum iată că avem toți telefoane mobile”.