Zona de delivery a explodat anul trecut, fiind segmentul din piață cu cea mai mare creștere. Astfel, în 2018, această zonă a -depasit 15% din totalul pieței de food.

„Anul 2018 a însemnat un adevărat boom pentru zona de food delivery. Marii jucători internaționali, precum Uber Eats, Glovo sau Takeaway, și-au îndreptat din ce în ce mai mult atenția spre țara noastră. Și nu au făcut acest lucru aruncându-se cu capul înainte, ci tocmai pentru că înțeleg valoarea cercetărilor de piață profesioniste. Ei bine, aceste cercetări indică țara noastră drept piața cu cel mai mare potențial de creștere din zonă,” susține Florin Maxim, fondator Hospitality Culture Institute.

Cât de des mănâncă românii la restaurant?

Conform studiului Hospitality Culture Institute, aproximativ 80% dintre români au cumpărat mâncare gătită cel puțin o dată în ultimele 6 luni. Pe de altă parte, clienții frecvenți ai restaurantelor mănâncă în oraș cel puțin de patru ori pe lună, cea mai mare frecvență fiind înregistrată la restaurantele de tip cantină.

Atunci când vorbim de preferințele românilor în materie de mâncare, pe primul loc în topul comenzilor se, mentine la fel ca și în 2017, mâncarea românească.

Există în continuare o apetență ridicată pentru restaurantele de tip românesc, însă față de anul trecut observăm o orientare a consumatorului român către diversitate și varietate, arătând un interes în creștere pentru restaurantele cu bucătării internaționale,” arată Laurențiu Asimionesei, reprezentantul companiei Stratesys.

Cele mai importante criterii după care își aleg românii restaurantele sunt, în ordinea importanței, următoarele: diversitatea ofertei, gustul și calitatea produselor și accesul la restaurant.

Ediția a II-a a celui mai mare research național în zona de food a fost realizata la inceputul anului 2019, în 5 dintre cele mai mari orașe din România: București, Brașov, Timișoara, Cluj, Iași. –

Culegerea datelor cantitative s-a realizat prin metodologie CATI (Computer Assisted Telephone Interviewing) in timp ce studiul dedicat pietei de delivery a fost completat de date calitative obtinute printr-o metodologie de tip Customer Experience Journey Mapping.

Researchul a fost realizat de Hospitality Culture Institute, primul institut independent de cercetare, training și consultanță din România care studiază piața și tendințele din industria HoReCa, în parteneriat cu Stratesys, companie specializată în evaluarea și îmbunătățirea relației cu clienții.

Te-ar putea interesa și: