“Sunt prea sărac pentru a îmi permite lucruri ieftine”, spune o veche zicală tipic capitalistă. Și demonstrația faptului că această vorbă este plină de adevăr o găsim, în România, în piața asigurărilor.

În 2017, la insistența firmelor de transport, a fost introdusă în legislație posibilitatea ca șoferii să își achiziționeze polița RCA nu doar pe șase luni sau un an, cum se întâmpla anterior, ci și pe periode de o lună sau multiplu de o lună.

Astăzi, șoferii profesioniști aproape că nu apelează deloc la facilitatea pe care și-au introdus-o prin lege(în ideea, contrazisă de principiile RCA, că vehiculul nu trebuie asigurat dacă nu merge pe șosele), însă o fac, din ce în ce mai des, persoanele fizice, adică șoferii normali.

Ce înseamnă asta, în termeni de costuri,pentru cei aproximativ 250.000 de oameni cu polițe RCA active, în acest moment? Potrivit datelor Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), prima medie anualizată pentru asigurările RCA pe o lună (adică primele plătite în fiecare lună până se împlinesc 12 luni) este de două ori mai mare decât prima medie pentru asigurările pe un an. Altfel spus, dacă cineva își face asigurare în fiecare lună, până la finele anului va plăti de două ori mai mult decât dacă și-ar fi luat asigurare pe un an. Din perspectiva unui client corect, care are și un minim de cunoștiințe aritmetice, este destul de clar că nu are sens să iei o poliță pe o lună, dacă folosesști automobilul în mod constant. Spunem din perspectiva unui client corect care circulă constant pentru că, anual, în România e emit peste 1,2 milioane de polițe RCA la o lună, însă numărul polițelor valide, în orice moment al anului, nu sare de 250.000, ceea ce arată că bună parte dintre șoferi nu își reînnoiesc asigurarea. 

Chiar dacă ar fi și doar acest argument și ASF ar trebui să se gândească mai bine dacă asigurare pe o lună chiar este un avantaj pentru șoferi și mai ales pentru cei cu posibilități reduse, așa cum se susține la cel mai înalt nivel din Autoritate.

 

 

O propunere venită chiar din ASF: asigurări cu plata în rate și anularea RCA în caz de neplată

 

Așa cum veți vedea mai jos, singurul actor din piața asigurărilor care și-a exprimat clar opoziția pentru eliminarea poliței este chiar cel care are puterea de decizie, cel puțin până la nivelul Parlamentului, adică ASF. Și, totuși, chiar din ASF vine o variantă care ar putea înlocui polița pe o lună, mai ales că legislația o permite deja. Această variantă, tot mai jos veți citi, este agreată și de piață. Ideea stimulării emiterii de polițe în rate, cu condiția ca pe poliță să fie precizat că dacă nu se plătește o rată asigurarea își pierde valabilitatea vine de la Ovidiu Wlassopol, membru neexecutiv al ASF și fost prim-vicepreședinte al instituției.

Se spune că polița pe o lună aduce un avantaj clientului, însă datele ASF arată clar că, anualizat, prima este de două ori mai mare în cazul asigurărilor pe o lună decât în cazul celor pe 12 luni. Iar acesta este doar un argument pentru eliminarea acestor polite. Frauda este în cazul acestor polite  mai mare decât la asigurările pe șase luni sau un an. Chiar dacă acest lucru nu a fost arătat , tehnic, printr-un studio, este de bun simț să ne gândim că cel care are de gând să comită o fraudă va folosi cea mai ieftină formă de RCA.

 Eu susțin varianta emiterii RCA în rate (prevăzută deja de lege), cu mențiunea ca pe poliță să existe o prevedere clară că în momentul în care nu ai mai achitat rata, nici RCA nu mai este valabil. Pentru e Evita situațiile limită și pentru a lăsa dreptul la opțiune clientului chiar și atunci când nu mai achită rate, soluția ar fi ca prima rată să acopere două luni și, în acest fel, plata e va face, practic, anticipat, astfel că, și dacă nu plătește o rată clientul are 30 de zile la dispoziție să se ducă la un alt asigurător.”, a comentat el, pentru Capital.

 

Arbitru jucător, singur împotriva tuturor

 

 

Dar prețul dublu nu este singurul argument pentru eliminarea poliței, susțin mai mulți specialiști din piață contactați de Capital. De altfel, această poliță pe o lună a unit piețe și asociații cu interese total diferite. Astăzi, vor eliminarea poliței pe o lună ambele asociații ale brokerilor de asigurare, uniunea reprezentantivă a firmelor de asigurare, Biroul Asigurătorilor Auto din România (BAAR, adică locul unde se află absolut toate firmele care vând RCA în România), dar și o parte din asociațiile transportatorilor, adică tocmai cei care au făcut presiuni pentru introducerea poliței.

De partea cealalată luptă ASF, adică instituția pe care o numim generic “arbitrul pieței”. Autoritatea nu a emis oficial o părere în acest sens însă argumentul său de bază este că această poliță permite oamenilor cu posibilități reduse, precum și celor care circulă rar cu mașina, să își cumpere o asigurare accesibilă. Am văzut mai sus că această accesibilitate este cât se poate de temporară și păguboasă pe termen mediu.

ASF mai spune că nu are de ce să se complice cu eliminarea unei polițe despre care nu s-a demonstrat că face rău și că dacă ar depune mai mult efort, brokerii și firmele de asigurare ar reuși să acopere și diferența dintre numărul de mașini înmatriculate și cele care au RCA, diferență, spun asigurătorii, majorată din cauza polițelor pe o lună.

Unde ar putea avea ASF dreptate este la nivelul agenților de brokeraj care ar putea, este drept, să facă eforturi mai mari pentru a își încuraja clienții să reînnoiască polițele lunar, însă e greu să fie motivați atunci când comisionul aferent este de doar câțiva lei.

De asemenea, un punct de vedere de luat în seamă, venit din aceeași zonă, este că polițe la o lună vând , parctic, doar două firme, adică City Insurance și, foarte puțin, Grawe, deci riscul nu este așa de mare, la nivel de piață.

 

Capital a solicitat poziția mai multor actori importanți din piața asigurărilor și vă prezintă, mai jos, pozițiile lor:

 

Biroul Asigurătorilor Auto din România (BAAR)- membri sunt toți asigurătorii care emit RCA în România

 

Posibilitatea încheierii polițelor RCA pentru o durată foarte scurtă cum ar fi cele cu valabilitate de o lună sau multiplu de o lună poate părea, la o prima vedere, un avantaj pentru consumatori.

 

Dacă analizăm însă ceva mai atent această posibilitate, ne referim în special la polițele rca cu durată de o lună, ele aduc  cadouri otrăvite cum ar fi:

 

– persoanele obligate să-și încheie asigurarea rca vor uita mult mai ușor să-și reînnoiască asigurarea rca la timp și astfel:

 

– pot fi sancționate cu amendă de la 1.000 lei la 2.000 lei şi cu reţinerea certificatului de înmatriculare/înregistrare a vehiculului până la prezentarea documentului privind încheierea asigurării;

 

– în cazul în care produc accidente, vor fi obligate să mai plătească și toate prejudiciile produse terțelor persoane păgubite/prejudiciate.

 

Nu în ultimul rând am dori să subliniem faptul că principalul motiv pentru care această asigurare RCA este una obligatorie este cea de a asigura în primul rând protecția victimelor accidentelor de vehicule.

 

 

De aceea credem ca politele trebuie sa ramana in continuare valabile fata de tertele persoane pagubite chiar si in cazul neplatii de catre asigurat a ratelor de prima la scadenta.

 

In astfel de situatii, raspunderea asiguratorului rca fata de tertele persoane prejudiciate/pagubite trebuie sa fie mentinuta, asiguratorul avand tot dreptul, care este deja foarte corect prevazut in actuala forma a Legii 132/2017, de a recupera ratele de la persoana asigurata in baza contractului rca incheiat care constituie titlu executoriu pentru ratele scadente si neachitate.”

 

Uniunea Națională a Societăților de Asigurare și Reasigurare (UNSAR)- adună majoritatea firmelor de asigurare, dintre cele mari singura excepție fiind City Insurance

 

UNSAR este deschis dialogului instituțional privind  măsurile care pot conduce la creșterea gradului de cuprindere în asigurarea RCA, în beneficiul clienților și al întregii societăți românești. În ultima perioada, s-a constatat o reducere a gradului de cuprindere în asigurare, deoarece o parte dintre șoferii care încheie polița RCA pe o luna nu o reînnoiesc la timp, fapt evidențiat în mass-media de mai multe autorități publice.  

Cum asigurările RCA au o puternică relevanță socială, creșterea gradului de cuprindere în asigurare se află printre principalele noastre obiective. Sprijinim așadar cu expertiză noastră și a membrilor noștri autoritățile publice în procesul de luare a deciziilor.”

 

 

 

Allianz Țiriac, liderul pieței asigurărilor, prin Aurel Badea, membru în board

 

Premisa de la care a plecat legiuitorul a fost aceea că o astfel de măsură ar fi utilă  clienților persone fizice și juridice și nu ar implica niciun cost colateral. În realitate, efectul a fost unul negativ, ducând la scăderea gradului de cuprindere în asigurare și la reducerea contribuției la fondul de prime. Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România (BAAR) poate confirma creșterea numărului dosarelor de daună avizate și plătite cu autovehicule neasigurate RCA din ultimul an.

Din perspectiva clienților de bună credință există un alt efect negativ. Aceștia ajung să plătească mai mult pentru a compensa fondul de primă necesar pentru plata pagubelor produse de cei care nu și-au asigurat autovehiculele conform legii.

Asigurațîi persoane juridice (companiile) au nevoie de polițe pe termen scurt pentru a alinia datele de expirare pentru vehiculele aflate în proprietatea lor.

 

Din perspectiva operațională și administrativă, procesul de emitere a polițelor RCA s-a complicat. Trebuie doar să ne gândim la faptul că lunar, reemitem un contract de asigurare RCA când, în realitate, am putea emite electronic și comunica pe email, doar o referință de plată cu frecvența lunară pe care asiguratul să o plătească așa cum îi este mai simplu, proces pe care îl avem acum pentru contractele anuale cu frecvența lunară.

 

 

Legea RCA permite vânzarea polițelor în rate și azi iar în acest caz polița RCA este titlu executoriu pentru primele neîncasate, ceea ce teoretic ar permite o recuperare rapidă. Așadar, din punct de vedere legal, există variante alternative pentru acei clienți care doresc să își încheie o poliță pe o lună, neavând banii necesari pentru o poliță pe 12 luni. Încheierea contractului pe un an și plata în rate lunare este o variantă și mai simplă din punct de vedere operațional, atât din perspectiva clientului, cât și din perspectiva companiei de asigurări, așa cum precizam și mai sus

În realitate, cel mai probabil, asigurații – persoane fizice – optează pentru polițe pe perioade scurte pentru a-și asigura vehiculul doar pentru perioadele în care acesta este folosit și, implicit, pentru a a plăti o primă mai mică față de varianta în care ar avea o poliță anuală. “

 

Patronatul Român al Brokerilor de Asigurare și Reasigurare (PRBAR)- are în componență sau ca parteneri mai mulți brokeri de dimensiuni mari.  Președintele PRBAR, Antonio Souvannasouck, pentru www. asigurariblog.ro.

 

 „Singurul punct în care piața este unanimă este desființarea emiterii poliței RCA pentru o lună de zile. Prevederea fragmentează asigurarea RCA și favorizează scăderea gradului de cuprindere în asigurare. Și un lucru mai puțin cunoscut, asigurarea este obligatorie și dacă tu dormi cu mașina în pat. Asta nu e o figură de stil, e o decizie a Curții europene de justiție”, a declarat Antonio Souvannasouck, președintele PRBAR – Patronatul Român al Brokerilor de Asigurare-Reasigurare…ca și consumator de asigurări, poți să suspenzi polița pentru o perioada, dacă ai mașînă în service sau în altă situație bine definită. Încheierea unei polițe pe o lună înseamnă și obligativitatea de a îl notifica pe client în legătură cu expirarea ei cu 30 de zile înainte. Practic când îi dai polița, trebuie să-i dai și notificarea de expirare. Nu există în experiența mea de 25 de ani în asigurări un exemplu în care cineva să-și cumpere o polița RCA cu o luna înainte de a avea nevoie de ea”.

 

 

Uniunea Națională a Societăților de Intermediere și Consultanță din România (UNSICAR)-prima asociație reprezentantivă a piței brokerajului

 

Cu ocazia discuțiilor avute în toamna anului 2018, pe marginea modificării legii RCA, UNSICAR a propus autorității ca polița de asigurare RCA să se încheie doar pe o perioadă cuprinsă între 3 luni și 12 luni, multiplu de 3 luni, în funcție de opțiunea asiguratului.

Cu siguranță că plata în rate ar putea fi o soluție altrenativă bună dar trebuie să fie gândită în așa fel încât să nu „încărcăm” și mai mult Fondul de Protecție a Victimelor Străzii prin existența în trafic a autovehiculelor a căror poliță de asigurare nu este valabilă deoarece a fost anulată ca urmare a neplății ratelor.”

 

 

 

 

 

 

Te-ar putea interesa și: