În politică, cine nu are dușmani își inventează. Acesta pare să fi fost principiul pe care a mers și PSD în toată campania declanșată împotriva fondurilor private de pensii.

După ce au declarat că vor să desființeze fondurile private și să mute contribuția la stat, după ce au prezentat chiar metode prin care se va putea face transferul, oficialii par să o fi lăsat mai moale.

O spune, răspunzând la o întrebare adresată de Capital, chiar președintele Asociației pentru Pensii Administrate Privat din România (APAPR), Radu Crăciun, care arată că au existat mai multe rânduri de discuții cu autoritățile pe tema redeucerii la zero a contribuției către pilonul II de pensii.

“ E adeevărat că am observat, în ultima vremee, o schimbare de abordare din partea autorităților. Există chiar anumite zone responsabile unde s-ae înțeles bine că desființarea reducerea la zero a contribuțiilor pentru pensiile private ar fi o mare greșeală”, a spus Crăciun.

De altfel, este foarte posibil ca autoritățile să fi înțeles, până la urmă, impactul real al fondurilor de pensii asupra economiei. Cele opt fonduri adună circa 20% din totalul investițiilor pe Bursă și sunt și unul dintre cei mai importanți finanțatori ai statului, prin achiziția de bonduri.

În plus, fondurile au reușit să înmulțească banii celor 7 milioane de cotizanți obținând un randament mediu de circa 9% în cei zece ani de existență. În prezent, el administrează aproximativ 10 miliarde de euro.

Astăzi, 3,75 puncte procentuale din cei 10% din salariul brut pe care românii îi cotizează pentru pensie merg către zona administrată privat. Potrivit legii adoptate în 2008, acum cota ar fi trebuit să fie de 6%, însă Guvernul a tot amânat creșterea și, în final, a și scăzut-o, ceea ce a fcăcut ca românii să piardă circa 1,5 miliarde de euro.