Ministerul Economiei este unic acționar al SNAM și principalul obiect de activitate al companiei este să gestioneze eficient apa minerală aflată în proprietatea statului, pe care o revinde ulterior către mai multe societăți îmbuteliatoare. Până la această oră nici Ministerul Economiei și nici cel al Sănătății nu au transmis un răspuns oficial către noi.

Raportul la care facem referire a mai apărut în presă și la jumătatea anului 2018, dar totul a fost trecut în tăcere până acum când ni s-a semnalat că două branduri celebre de apă au dispărut de pe piață. Este vorba despre Aquatique, care aparține grupului Romaqua Borsec și Bucovina, care aparține grupului polonez Maspex.

Reprezentanții Borsec ne-au invitat la sediul companiei, unde am aflat, în urma unei analize detaliate, că apa plată pentru bebeluși, Aquatique nu are nicio problemă și că distribuirea ei a fost stopată temporar din cauza unei defecțiuni tehnice la linia de îmbuteliere. La sfârșitul lunii aprilie aceasta o să apară din nou pe rafturi, iar clienții o pot consuma liniștiți.

Reprezentanții Bucovina ne-au transmis și ei un punct de vedere, prin intermediul unui e-mail, pe care îl prezentăm integral. Capital continuă, însă investigația pentru a descoperi la ce îmbuteliator a ajuns apa contaminată.

„Referitor la solicitarea Dvs. de mai jos, vă informăm că nu avem cunoștință despre problema ridicată de către Dvs., și, prin urmare, nu putem răspunde la întrebarea adresată, vă rugăm să vă adresați instituțiilor abilitate.

În cazul apei minerale naturale îmbuteliate și comercializate sub brandul „Bucovina”, vă asigurăm că efectuăm zilnic un proces riguros de testare a apei minerale naturale, pe fiecare linie de producție și pe fiecare lot de producție, atât înainte de îmbuteliere, cât și după îmbuteliere. Fiecare lot de produs finit rezultat după umplere și etichetare ajunge pe piață numai după ce testele fizico-chimice și microbiologice confirmă că este sigur pentru consum.

Societatea noastră respectă cu rigoare prevederile Hotărârii Guvernului nr. 1020 din 1 septembrie 2005 pentru aprobarea Normelor tehnice de exploatare și comercializare a apelor minerale naturale. Astfel, toate echipamentele de exploatare, de transport, înmagazinare, condiționare și îmbuteliere a apei minerale sunt proiectate astfel încât să excludă orice risc de contaminare a apei, conservând totodată proprietățile și calitățile apei minerale naturale.

Apa minerală naturală necarbogazoasă (plată) „Bucovina” este îmbuteliată și distribuită în mod normal prin toate canalele de distribuție din România, eventualele sincope de stocuri în unele magazine fiind cauzate de cererea tot mai mare din partea consumatorilor, în contextul creșterii consumului de apă îmbuteliată”, se arată în punctul de vedere al reprezentanților Bucovina.

Totuși apa plată Bucovina se găsește foarte greu în magazine în momentul de față și conform surselor Capital, motivele ar fi undele de natură penală. Vom reveni cu detalii.