Şeful Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, Sorin Blejnar, a declarat, miercuri, la RFI, că evaziunea fiscală de anul trecut a ajuns la 1,36 miliarde de euro, cu aceşti bani putându-se plăti alocaţia pentru copiii timp de doi ani şi jumătate sau pensiile pentru aproape două milioane de oameni.

„Anul trecut, inspectorii ANAF, împreună cu lucrătorii vamali şi comisarii Gărzii Financiare, au sesizat organele de urmărire penală pentru un prejudiciu total de aproximativ 1,36 de miliarde de euro, deci o evaziune fiscală constatată, ca urmare a verificărilor faptice pe care le-am efectuat în teren. Haideţi să facem un mic calcul. Eu cred că s-ar putea plăti alocaţia pentru toţi copiii din România pentru circa doi ani şi jumătate sau pensiile medii pentru circa 1,8 milioane de pensionari. Eu cred că este o sumă semnificativă”, a explicat preşedintele ANAF.

În acest moment, spune Sorin Blejnar, un segment delicat din punctul de vedere al evaziunii fiscale este domeniul TVA-ului.

„În principiu, vorbesc de TVA-ul aferent achiziţiilor intra-comunitare, în special legume, fructe, cereale, carne şi produse din carne. Dar desigur, avem sustragere de la plata TVA-ului şi aferente creşterii de preţ pentru produsele importate, în special bunurile de consum. Apoi avem o sustragere de la plata TVA-ului provenită din anii precedenţi, ca urmare a implicării unor persoane fizice în operaţiuni comerciale, în special în domeniul imobiliar, cu sustragerea de la plata TVA-ului”, a adăugat Blejnar.

Raportat la veniturile bugetare de anul trecut, de aproximativ 38 miliarde de euro, suma neîncasată din cauza evaziunii fiscale reprezintă circa 3,6% din banii colectaţi la bugetul general consolidat.

SURSA: Mediafax