Europenii vor avea un nou vaccin anti-Covid la dispoziție! Este vorba despre un vaccin produs de o companie germană, care folosește aceeași tehnologie ca Pfizer și Moderna, dar de o generație mai nouă.

Se dorește ca noul vaccin să fie eficient pentru toate tulpinile de coronavirus, având în vedere controversele existente cu produsele de imunizare aflate pe piață în acest moment.

EMA a accelerat procesul de aprobare, iar cercetătorii își vor putea prezenta rezultatele studiilor în timp real.

Europenii vor avea un nou vaccin anti-Covid la dispoziție! Au început deja testele pe scară largă

Agenţia Europeană a Medicamentului – EMA a anunţat vineri că a lansat o procedură de evaluare în timp real a vaccinului candidat dezvoltat de compania germană CureVac împotriva COVID-19, pentru a accelera potenţiala aprobare a unui nou vaccin în Europa, regiune confruntată cu un nou val de infectări, transmite Reuters.

Comitetul pentru medicamente de uz uman din cadrul EMA va examina datele studiilor aflate în desfăşurare până când vor exista suficiente date clinice pentru aprobare, a indicat agenţia.

CureVac a început testele pe scară largă cu vaccinul său candidat, care foloseşte tehnologia ARNm de generaţie viitoare, în Europa şi America Latină în decembrie şi se aşteaptă la o prezentare iniţială a rezultatelor în martie sau aprilie.

Un vaccin promiţător

EMA afirmă că decizia sa de a începe procedura de ‘revizuire continuă’ pentru vaccinul CVnCoV s-a bazat pe rezultatele preliminare ale studiilor de laborator şi ale studiilor clinice timpurii pe adulţi.

CureVac lucrează de asemenea cu compania britanică GSK pentru a dezvolta un vaccin care să se adreseze mai multor variante ale coronavirusului cu o singură doză, având în vedere apariţia unor mutaţii mai contagioase.

”Revizuirea continuă” accelerează procesul de aprobare a unui vaccin promiţător, permiţându-le cercetătorilor să-şi prezinte rezultatele în timp real.

Toate aprobările de până acum în Europa pentru vaccinuri împotriva COVID-19 s-au bazat pe această procedură.

Sursă foto: INQUAM Photos, Octav Ganea.