Cea mai mare prezență se înregistra, la ora precizată, la secția de votare din satul Jeica, comuna Mărișelu-peste 141%, iar pe listele suplimentare au votat 67 de persoane, cu 19 mai multe decât pe listele permanente, în situația în care numărul de electori alocat secției a fost de 82 de persoane.

Conform preşedintelui Biroului Electoral Judeţean (BEJ) Bistriţa-Năsăud, Liliana Tertiş, acest procent al prezenţei este explicat prin faptul că în localitate a avut loc o înmormântare, iar cei veniţi din alte zone au ales să voteze la Jeica.

La secţia de votare din satul Brăteni, comuna Sânmihaiu de Câmpie, la ora 18,00 prezenţa la urne era de aproximativ 117%, 32 de persoane votând pe lista suplimentară.

Prezenţe ridicate la urne s-au mai înregistrat la secţiile de votare din Ciceu Corabia şi Valea Mare, ambele cu peste 83%, dar şi la Şieu Sfântu, Budurleni, Mireş şi în staţiunea turistică Colibiţa – fiecare cu peste 73%.

Preşedintele BEJ Bistriţa-Năsăud a transmis că o singură secţie de votare din judeţ a cerut în plus liste suplimentare – cea din satul Jelna, comuna Budacu de Jos.

În această secţie, la ora 18,00 prezenţa la vot era de aproximativ 53%, iar pe lista suplimentară votaseră 58 de persoane, de şase ori mai puţine decât o făcuseră pe listele permanente, scrie Agerpres.