Scandal imens la nivelul Europei care se poate răsfrânge asupra întregii lumi. Cei din Consiliul Uniunii Europene au făcut anunțul. Sunt extrem de îngrijorați în legătură cu provocările de securitate din regiunea Mării Negre, cerând respectarea legislaţiei internaţionale şi reiterând că Bruxellesul nu recunoaşte anexarea ilegală a regiunii ucrainene Crimeea de către Rusia.

„Consiliul UE reafirmă angajamentul pe termen lung de stimulare a prosperităţii, stabilităţii şi flexibilităţii în zona Mării Negre. Evidenţiază importanţa strategică din ce în ce mai mare a Mării Negre pentru Uniunea Europeană şi pledează pentru intensificarea implicării UE în cooperarea regională, pe baza iniţiativei Sinergia Mării Negre. În mod special, este evidenţiată importanţa utilizării noilor oportunităţi pentru dezvoltare economică, flexibilitate şi conectivitate în regiune şi dincolo de aceasta”, anunţă instituţia, după adoptarea concluziilor privind angajamentul de cooperare în zona Mării Negre, conform Mediafax.