"Ameninţările Rusiei de a lua ca ţintă aliaţi (din cadrul NATO – n.r.) sunt inacceptabile", a transmis într-un comunicat purtătorul de cuvânt adjunct al NATO, Piers Cazalet.

"NATO nu are nicio intenţie de a desfăşura noi arme nucleare terestre în Europa", a adăugat el, scrie agerpres.ro.

"Cerem Rusiei să se concentreze pe revenirea la respectarea Tratatului privind forţele nucleare cu rază medie de acţiune (INF)", a spus Piers Cazalet.

Afirmaţiile făcute de Rusia că sistemele NATO de rachete din Europa de Est încalcă tratatul "sunt o încercare flagrantă de a distrage atenţia de la nerespectarea" de către Moscova a INF, a adăugat el.

"Apărarea antirachetă a Alianţei este pur defensivă", a mai declarat Piers Cazalet.

"Sistemele Aegis Ashore din România şi Polonia respectă pe deplin Tratatul INF", a spus purtătorul de cuvânt adjunct al NATO.

Preşedintele rus Vladimir Putin a avertizat miercuri că Rusia ia în calcul desfăşurarea de rachete capabile să lovească "teritoriile unde se află centrele de decizie", în cazul în care SUA vor instala noile sisteme de armament în Europa.

"Rusia nu intenţionează să desfăşoare prima astfel de rachete în Europa. Dacă însă acestea sunt desfăşurate şi livrate pe continentul european, aceasta va deteriora grav situaţia şi va genera grave ameninţări pentru Rusia", a declarat preşedintele rus într-un discurs rostit în faţa camerelor reunite ale parlamentului – Duma de Stat şi Consiliul Federaţiei -, menţionând că unele rachete ar putea atinge "Moscova în 10-12 minute".

"Voi spune clar şi deschis: Rusia va fi constrânsă să desfăşoare armamente care ar putea fi utilizate nu doar împotriva teritoriilor de unde ar putea apărea o ameninţare directă, ci şi împotriva teritoriilor în care sunt situate centrele de decizie pentru folosirea rachetelor", a ameninţat şeful statului rus.