Coronavirusul a făcut prăpăd în Italia, iar nordul țării este cea mai afectată parte. Peste un sfert din populației Italiei este în carantină. Guvernul Italiei a luată măsuri radicale pentru a împiedica răspândirea virusului ucigaș și în restul țării. Una dintre cele mai importante măsuri este restricționarea accesului în zonele aflate în carantină. Adică nimeni nu intră sau iese, decât în caz de urgență majoră.

Numărul de cazuri confirmate a ajuns la 6.000 și s-au înregistrat 233 de decese.

Mai exact, este vorba despre 15 provincii din Italia, care au fost puse sub carantină. După China, Italia este cea mai afectată țară de coronavirus.

Premierul Giuseppe Conte a anunțat într-o conferință de presă decretul care impune carantina în toate cele 15 regiuni ale Italiei. Peste 16 milioane de oameni sunt vizați de măsurile de carantină obligatorii până la începutul lunii aprilie.

„Ne confruntăm cu o situație de urgență. Este o urgență națională”, a declarat premierul.

Provinciile în carantină sunt: Modena, Parma, Piacenza, Reggio Emilia, Rimini, Pesaro e Urbino, Alessandria, Asti, Novara, Verbano Cusio Ossola, Vercelli, Padova, Treviso și Veneția.

Măsuri drastice împotriva coronavirusului

În plus, sălile de sport, piscinele, muzeele dar și stațiunile de schi vor fi închise. În ceea ce privește competițiile sportive, acestea se vor desfășura fără public, iar restaurantele și cafenelele vor fi deschise, însă clienții trebuie să stea la cel puțin un metru distanță.

Autoritățile italiene recomandă cetățenilor să stea cât mai mult în casă. De asemenea, cei care încalcă măsurile de carantină riscă trei luni de închisoare.

Pe durata carantinei s-au interzis nunțile și înmormântările, iar școlile vor fi închise. Magazinele vor funcția doar de luni până vineri.

Măsurile sunt în vigoare până la 3 aprilie.