Tranzacţia ar urma să se finalizeze în primul trimestru din 2018, a informat operatorul bursier pan-european. Anunţul vine într-un moment în care Irlanda, în mod tradiţional dependentă de conexiunile sale cu Marea Britanie, vrea să-şi adâncească legăturile financiare şi comerciale cu statele membre UE, în perspectiva Brexitului. 

Tranzacţia va sprijini eforturile Euronext de a concura cu rivalele mai mari, London Stock Exchange Group (LSE) şi Deutsche Boerse. 

Achiziţionarea ISE de către Euronext, combinată cu mediul economic extrem de competitiv din Irlanda, va întări şi mai mult poziţia Dublinului ca o ancoră europeană solidă, care va profita de oportunităţile Brexitului, se arată într-un comunicat al Euronext. 

Directorul general al Bursei irlandeze, Deirdre Somers, a declarat că, în urma tranzacţiei, ISE va obţine tehnologia, brandul şi soliditatea financiară de care are nevoie pentru a se dezvolta. 

Toate instituţiile financiare irlandeze care deţin ISE – J&E Davy, Goodbody Stockbrokers, Investec Capital & Investments, Cantor Fitzgerald şi Campbell O'Connor – s-au angajat să-şi vândă acţiunile, a informat Euronext. 

În urma tranzacţiei, Irlanda devine a şasea ţară europeană în care operează Euronext, după Marea Britanie, Franţa, Olanda, Belgia şi Portugalia. Euronext vrea să facă din ISE un centru pentru fondurilor tranzacţionabile pe bursă (exchange traded funds-ETF). (Sursa: Agerpres)