Luna trecută, Eugen Teodorovici, fost ministru al Finanţelor în guvernarea PSD, a anunţat că va renunţa la postul bine plătit de la Curtea de Conturi pentru a activa în mediul privat şi, eventual, pentru a încerca să revină în PSD.

Domeniul de care este interesat Teodorovici este agricultura, presa scriind că fostul demnitar a cumpărat jumătate din Agro Suin Factory SRL, în prezent Green Agra SRL.

“E o zonă a economiei care pe mine mă atrage foarte mult”

Într-un interviu acordat Agrointel.ro, Eugen Teodorovici a detaliat acest interes pentru agribusiness, explicând că nu este prima sa incursiune de acest fel.

“E adevărat că e o zonă a economiei care pe mine mă atrage foarte mult. Pe viitor o să vreau să desfășor și activități de agricultură în zona de zootehnie și agricultură. În trecut am mai activat în agricultură. Eu în 2002 am avut în județul Dâmbovița la socrul meu niște solarii în care am cultivat flori. Mi-a plăcut foarte mult și am făcut acest lucru.

Dar dincolo de partea de activitate a mea în privat, ca ministru de Finanțe am avut multe discuții – cu ciobani, cu producători români pe diferite zone din agricultură, care veneau la mine la cabinet și din problemele pe care le-au ridicat dânșii, câteva s-au și rezolvat”, a explicat Eugen Teodorovici.

“Pot să fac față cu brio acestei încercări (…) Sunt foarte bun și în privat”

Fostul ministru de Finanţe a mai spus că urmează să activeze în mai multe domenii în zona privată şi i-a îndemnat pe toţi să analizeze, la finalul acestui an fiscal, cifrele de afaceri ale companiilor în care se va implica.

“Agribusiness-ul este o zonă care repet, pentru mine este foarte aproape. Însă sunt multe domenii în care o să intru ca și privat, pentru că am spus-o când am făcut un pas în afara Curții de Conturi, că vreau să demonstrez celor care s-au îndoit de capacitatea mea în zona privată, că pot să fac față cu brio acestei încercări, chiar mai bine decât au făcut-o ei în zona privată.

Eu nu m-am ținut de nici un post în zona publică și această renunțare la postul de la Curtea de Conturi este o dovadă că acel lucru nu a fost pentru mine valabil niciodată. Repet, puteam să rămân acolo cu un salariu bun, dar repet, pentru mine nu asta e ceea ce contează. Vreau ca oamenii să înțeleagă că între Teodorovici și alți politicieni din România este o diferență și din păcate atât pentru ei cât și pentru țară, una foarte mare.

Eu nu vreau să fiu în politică pentru mine, că dacă eram pentru mine, stăteam frumos în privat. Să urmăriți foarte bine la finalul acestui an fiscal și o să vedeți cifra de afaceri a companiei sau a companiilor în care eu am să activez. Și o să vedeți cam ce viteză au în sus. Asta ce arată? Că sunt foarte bun și în privat”, a mai spus Teodorovici, potrivit Agrointel.ro.

“Discut cu foarte mulți oameni cu potență financiară din afara României”

Eugen Teodorovici a subliniat că, în prezent, poartă discuţii cu o serie de parteneri străini, care ar putea veni să investească în România, în fermele mari şi părăsite din ţara noastră sau în producătorii care activează în prezent pe piaţă.

“Eu aș vrea să repun pe picioare ferme mari din România în mai multe locuri din țară. Din toate zonele. Port discuții și cu parteneri străini pe care încerc să-i conving să vină alături de producătorii români, ca să dezvolte capacitățile pe care ei le au astăzi, sau să investească, așa cum spuneam în ferme mari din România, părăsite și ajunse într-o stare deplorabilă.

Discut cu foarte mulți oameni cu potență financiară din afara României, pentru a-i atrage în România să investească într-o zonă care este clar de viitor: hrana de zi cu zi. Mă interesează foarte mult și am vizitat foarte mult fermele făcute înainte de 1989, mai ales pe cele de prin sudul țării și nu numai”, a mai declarat fostul ministru.

“Duceam florile în piața Coșbuc din București. Le urcam în mașina socrului”

Eugen Teodorovici a rememorat cu plăcere perioada în care a construit solariile cu flori din judeţul Dâmboviţa, după ce l-a convins pe socrul său să renunţe la o livadă de pomi fructiferi ce se afla pe terenul respectiv.

“Motivul pentru care m-am apucat a fost pentru că iubesc foarte mult florile. Țin minte că l-am convins pe socrul meu să renunțe la o livadă de pomi fructiferi pe 1500 mp maxim, din județul Dâmbovița și să mă lase pe mine să construiesc niște solarii, cu căldură, cu tot ce trebuia. Am adus bulbi din afara țării. Bulbi foarte frumoși de lalele, zambile, crini și nu numai. Și chiar au ieșit niște flori superbe.

Din păcate, la acea vreme, fără susținere foarte mare, businessul n-a avut evoluția pe care ne-am dorit-o și după vreo 3 ani de zile am renunțat, fiindcă a trebuit să fiu focusat pe activitatea profesională. Eu m-am ocupat de tot, de la construcția efectivă solarului în luna noiembrie, țin minte că erau multe grade sub 0 și a trebuit să asigurăm și căldură, până la plantat și îngrijit. Le-am făcut pe toate.

Eu duceam florile în piața Coșbuc din București. Le urcam în mașina socrului. Era atunci o Dacia 1310, dacă nu mă înșel. Era de culoare cafenie. Florile ieșeau cam prin februarie. Vânzările erau în apropiere de 1-8 martie. Și Bambinei i-am vândut flori și mai multora din Piața Coșbuc. Să știți că și astăzi dacă mă duc în piața Coșbuc, oamenii mă salută cu drag”, a recunoscut Teodorovici.

Sursa foto: Facebook/Eugen Teodorovici