Fostul ministru de Finanțe în guvernarea PSD, Eugen Teodorovici, s-a luat miercuri de ambasadorul american în România, Adrian Zuckerman, prin intermediul unui mesaj postat pe internet.

Teodorovici se declară nemulțumit de reacția promptă a ambasadorului în cazul deciziei CEDO privind-o pe Laura Codruța Kovesi, mai ales în contextul în care, spune fostul ministru, nu a existat același entuziasm în a saluta și alte hotărâri ale instituției europene, prin care se constată încălcarea drepturilor omului în România.

”Ambasadorul SUA în România, Adrian Zuckerman, a salutat cu promptitudine decizia CEDO în cazul Laurei Codruța Kövesi, spunând că sentința este un semnal de alarmă împotriva intervenției politicului în justiție.

Aș vrea să văd același entuziasm din partea unui ambasador, mai ales din partea ambasadorului SUA în România, în a saluta și alte decizii de recunoaștere a încălcării drepturilor omului și în alte cazuri!”, a scris miercuri Teodorovici pe Facebook.

”Ingerință în treburile interne ale unui stat”

”Aș vrea să văd că mai ales SUA va apăra interesele oricăror cetățeni români ale căror drepturi au fost încălcate, cu atât mai mult ale romanilor simpli care nu sunt apărați de mediatizarea de care beneficiază un nume cunoscut.

Mă aștept ca domnul Zuckerman, reprezentantul celei mai vechi democrații a lumii, să exprime o opinie echilibrată despre ambele fețe ale subiectului, inclusiv, să își exprime o opinie publică și despre multe alte încălcări ale drepturilor omului dovedite, așa cum a făcut despre această decizie a CEDO”, a adăugat fostul ministru.

”Cu toată dragostea, mă aștept ca ambasadorul SUA, oricine ar fi acela, să critice toate acele greșeli dovedite și să aibă în vedere că ingerința în treburile interne ale unui stat (inclusiv în domeniul justiției) din partea unui oficial al altui stat este la fel de dăunătoare şi periculoasă ca și ingerința politicului în justiție … conform Convenției cu privire la relațiile diplomatice, încheiată la Viena la 18 aprilie 1961!”, a cerut Teodorovici.