Curtea a stabilit ca prim termen de judecarea a contestaţiei în anulare a lui Liviu Dragnea pentru data de 12 noiembrie. Instanța va pune în discuție la acest termen admisibilitatea de principiu a contestaţiei fostului lider PSD.

Fostul preşedinte al PSD Liviu Dragnea a depus la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie o contestaţie în anulare împotriva deciziei prin care a fost condamnat la 3 ani şi 6 luni de închisoare în dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman.

Potrivit site-ului Instanţei supreme, contestaţia a fost înregistrată vineri și reprezintă o cale extraordinară de atac, însă deocamdată nu se ştiu motivele invocate de fostul lider social-democrat.

Pe 27 mai, Liviu Dragnea a fost condamnat definitiv de Instanţa supremă la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare pentru instigare la abuz în serviciu în dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman.

Conform rechizitoriului, Floarea Alesu, director executiv al DGASPC Teleorman, în schimbul unor foloase necuvenite, a procedat la menţinerea ilegală în posturi a două angajate – Adriana Botorogeanu şi Anisa Niculina Stoica.

Cele două nu s-au prezentat la serviciu şi nici nu au prestat vreuna dintre activităţile înscrise în contractul lor de muncă semnat cu DGASPC Teleorman, desfăşurându-şi de fapt activitatea la sediul Organizaţiei PSD Teleorman, a arătat DNA.

Potrivit procurorilor, Dragnea a determinat-o pe Stoica să se angajeze şi să fie remunerată în cadrul DGASPC Teleorman. El a mai fost acuzat că a contribuit, prin influenţa pe care o avea în calitate de preşedinte al CJ Teleorman, ca Adriana Botorogeanu şi Anisa Niculina Stoica să fie menţinute în funcţie la DGASPC Teleorman.

Te-ar putea interesa și: