„În acest moment, apăr foarte ferm ideea că Parlamentul European trebuie să se reunească la Strasbourg”, a declarat preşedintele francez în faţa studenţilor în a doua zi a vizitei sale în Lituania.

„Dacă acceptăm ca Parlamentul European să nu se reunească decât la Bruxelles, am încurcat-o, pentru că în zece ani totul va fi la Bruxelles. Şi oamenii nu îşi vor mai vorbi decât între ei la Bruxelles. Or, Europa nu reprezintă ideea asta”, a adăugat el.

Secretarul de stat pentru afaceri europene al Franţei, Clement Beaune, care se află şi el la Vilnius, a postat pe Twitter: „Susţinere indestructibilă, imperativă, a unei întoarceri rapide” a Parlamentului la Strasbourg.

Sesiunea se sa despășura la Bruxelles

Preşedintele Parlamentul European, David Sassoli, a anunţat luni că sesiunea viitoare, prevăzută între 5 şi 8 octombrie, se va desfăşura la Bruxelles şi nu la Strasbourg, „dată fiind recenta creştere a ratei de transmisie a virusului în Franţa, inclusiv în departamentul Bas-Rhin”. El a precizat că Parlamentul îşi va desfăşura „din nou sesiunile la Strasbourg imediat ce condiţiile o vor permite”.

Emmanuel Macron îi ceruse totuşi, într-o scrisoare, revenirea sesiunilor plenare la Strasbourg „din luna octombrie”, exprimându-şi regretul că cea din septembrie s-a ţinut deja la Bruxelles.

Macron se arată în favoarea unei universități europene

În cursul dezbaterii cu studenţii la universitatea din Vilnius, Emmanuel Macron s-a pronunţat şi în favoarea proiectului unei universităţi europene.

Potrivit tratatelor europene, Parlamentul European îşi are sediul la Strasbourg, unde se desfăşoară de obicei 12 sesiuni plenare de trei zile şi jumătate pe an. Însă în restul timpului eurodeputaţii lucrează la Bruxelles, ceea ce reprezintă un motiv de dezbateri de ani de zile. Orice schimbare de tratat ar necesita totuşi aprobarea tuturor statelor membre.

Sursă foto: INQUAM/Cornel Putan