"Deşi a treia evaluare a fost iniţial prevăzută pentru 2018, am primit multe solicitări din partea emitenţilor care au dorit ca reevaluarea să aibă loc mai devreme. Am considerat aceste solicitări drept un semn pozitiv, care ne-a arătat că publicarea ediţiei anterioare a Cartei Albe, precum şi a Ghidului de cele mai bune practici în 
comunicarea privind Relaţia cu Investitorii (RI) au fost bine primite şi au constituit un impuls pentru mulţi emitenţi să-şi ajusteze şi să-şi îmbunătăţească website-urile", a declarat Lucian Anghel, preşedintele Consiliului de Administraţie al Bursei de Valori Bucureşti. 

Evaluarea a fost efectuată în lunile august şi septembrie 2017 şi a inclus 85 de companii autohtone listate la Bursa de Valori Bucureşti. 

"Pentru a urmări progresele realizate de companii, a fost utilizat un sistem de punctaj şi evaluare aproape identic celui din evaluarea anterioară Carta Albă. Toţi emitenţii au fost astfel evaluaţi pe o scală de 10 puncte, care a inclus aspecte cum ar fi: uşurinţa de utilizare a website-ului, uşurinţa de a găsi informaţii RI, acces egal la informaţii atât pentru investitorii vorbitori de limba română, cât şi pentru vorbitorii de limbă engleză, acurateţea şi completitudinea informaţiilor furnizate, informaţii cu privire la listarea companiei, precum şi promptitudinea şi acurateţea răspunsului oferit prin e-mail la o întrebare legată de RI. Rezultatul general al celei de-a treia evaluări arată că s-au înregistrat progrese, iar emitenţii şi-au îmbunătăţit website-urile şi, în unele cazuri, şi comunicarea online", menţionează sursa citată. 

În general, spune BVB, diferenţa dintre scorurile înregistrate în ediţia a 2-a şi a 3-a ediţie, a fost de 1-2 puncte, dar au existat şi companii care au înregistrat rezultate impresionante, cel mai bun exemplu fiind Mecanica Ceahlău (MECF), care a înregistrat cea mai mare îmbunătăţire – de la 3 la 9,75 puncte din 10, urmat de Electromagnetica (ELMA), care şi-a îmbunătăţit punctajul de la 1 la 7 puncte, iar Romcarbon (ROCE) – de la 4,5 la 9,5 puncte. 

"Un alt progres important este dublarea numărului companiilor care au înregistrat un scor maxim, de 9-10 puncte, ajungând la 17 emitenţi, care reprezintă 20% din toate companiile cotate la bursă. O parte din rezultatele cele mai importante ce reies din Carta Albă sunt următoarele: la momentul evaluării, un emitent nu a avut website-ul operaţional, o îmbunătăţire ţinând cont de rezultatul evaluării din mai, când 4 emitenţi aveau website-uri nefuncţionale. 64 din 85 de emitenţi (75%) au avut conţinutul RI atât în limba română, cât şi în limba engleză (îmbunătăţire de la 52/83 în mai 2017). 41 din 85 de emitenţi (48%) au răspuns cererii noastre anonime de informaţii privind evenimentele viitoare pentru investitori şi dacă societatea va distribui dividende din profitul din 2016. În ansamblu, 43 de emitenţi au utilizat rezultatele celei de-a doua evaluări pentru a-şi îmbunătăţi website-urile", informează BVB.

AGERPRES

Te-ar putea interesa și: