Ellen DeGeneres Show nu va mai exista după 2022. Prezentatoarea renunță la proiect după 19 ani

Fanii The Ellen DeGeneres Show s-au arătat triști la vestea că emisiunea lor preferată va lua final peste un an. Prezentatoarea americană a spus că renunță la emisiune pentru că aceasta nu-i mai aduce nicio provocare și simte că nu mai poate evolua pe plan profesional dacă continuă.

Ea a mai spus că emisiunea ar fi trebuit să se încheie după cel de-al 16-lea sezon. Chiar dacă ar fi vrut să semneze pentru încă un sezon, producătorii i-au spus că nu se poate, motiv pentru care a semnat pentru încă trei, informează hollywoodreporter.com.

„Mă gândeam să mă opresc după al 16-lea sezon. Acela urma să fie ultimul meu sezon şi au vrut să semnez pentru încă patru ani şi am spus că poate semnez pentru unul. Mi-au spus că nu se poate semna pentru un singur an: Nu facem aşa cu partenerii şi posturile TV au nevoie de un contract mai sigur. Aşa că, am stabilit pe încă trei ani şi am ştiut că va fi pentru ultima dată. Acesta era planul. Când ești o persoană creativă, ai nevoia de a fi mereu provocat. Și oricât de minunată este această emisiune și oricât de distractivă este, nu mai reprezintă o provocare pentru mine.”, a declarat Ellen DeGeneres.

Prezentatoarea, descrisă drept o persoană rea

De anul trecut au început să apară anumite probleme. Ellen DeGeneres a fost acuzată, împotrivă cu producătorii emisiunii, că i-au tratat pe angajați într-un mod necorespunzător. Același lucru s-a întâmplat și cu mai mulți invitați de-ai săi.

Fanii au fost șocați de acuzațiile care i se aduc acesteia dar și producătorilor emisiunii. În urma acestor acuzații, Ellen DeGenere a decis să renunța la show. Recent ea a fost acuzată că prezintă telespectatorilor subiecte toxice și rasiste.

Sursă foto: Dreamstime