Hotărârea se aplică doar în cazul zonelor în care pragul ratei de incidenţă cu COVID-19 nu depăşeşte 6 la 1000 de locuitori.

Asociaţiile de elevi din ţară îşi exprimă susţinerea faţă de decizia CNSU

„Salutăm decizia CNSU din seara aceasta. Pentru elevii din anii terminali care se află în scenariul roşu, această hotărâre reprezintă o oportunitate de a putea recupera materia şi a se pregăti mai bine pentru examenul pe care îl au în faţă. Având în vedere decursul sistemului de învăţământ online, credem că aceştia ar putea recăpăta cunoştinţele pentru un examen fizic mult mai facil, în mod fizic. Atâta timp cât măsurile sanitare şi distanţarea sunt respectate, aceştia ar putea să se întoarcă la şcoală în siguranţă.” – Ana-Maria Groza, preşedinte AEBI

„După deja un an de alternare între modul hibrid şi cel online de învăţare, putem afirma cu certitudine că acestea nu sunt comparabile cu prezenţa fizică din bănci. Astfel, salutăm decizia CNSU şi încurajăm toţi elevii şi profesorii să fie cât mai atenţi şi precauţi în privinţa modurilor de menţinere a sănătăţii personale şi a normelor de siguranţă, pentru ca toate clasele, nu doar cele terminale, să se poată întoarce la şcoală cât mai curând.” – Matei Canavea, preşedinte AVE.

„E o decizie care era necesară având în vedere haosul la care am asistat în învăţământul online. E şansa şi celor defavorizaţi să recupereze, în final, atât cât pot. Ar fi fost extrem de nepotrivită decizia de a trece pentru activitatea din clase în online, la nici o lună de începerea semestrului II. Îţi creezi un ritm, iar toate aceste schimbări nu favorizează în vreun fel învăţarea.” – Andreea-Sabina Spătariu, preşedinte AEC.

„Susţinem această decizie. Bineînţeles, procesul educaţional să se desfăşoare în condiţii de maximă siguranţă.Am observat că această decizie a generat nemulţumiri din partea unor elevi, aş dori sa afirm faptul că sistemul de predare online nu este unul favorabil pentru un elev în an terminal, acesta nu se mulează pe nevoile reale ale unui elev care în câteva luni va susţine examene onsite, cea mai propice fiind predarea în format fizic” – Miclea Partenie, preşedinte AEM.

Învățământul online nu a fost eficient

„Învăţământul online nu a fost cel mai eficient din anumite puncte de vedere, ca urmare, elevii nu au avut parte de cea mai calitativă comunicare cu profesorii, ajungându-se ca materia să nu fie parcursă integral. Astfel, AEM susţine decizia luată de CNSU şi MEC cu privire la reîntoarcerea elevilor din an terminal în sălile de clasă. Consider că cel mai favorabil context de predare-învăţare este cel faţă în faţă, în acest fel rata de promovabilitate la Examenele Naţionale va creşte considerabil.” – Cristina Miculaiciuc, preşedinte AEM.

„Procesul educaţional nu este doar despre informaţie, ci este şi despre interacţiune şi socializare. Orice întrerupere a acestui proces cu toate cele trei elemente, produce o eroare, deoarece toate sunt complementare. Şcoala online nu s-a dovedit a fi eficientă în privinţa interacţiunii, motiv pentru care nici informaţia nu a fost eficient transmisă către elevii care în mai puţin de 4 luni au un examen de dat. Susţinem decizia CNSU cu aşteptarea ca măsurile de prevenţie să fie şi ele de asemenea prioritare.” – Ioana Nunu, preşedinte AEB.

Sursa foto: INQUAM Photos, Octav Ganea