Capital: Ce efort presupune un rezultat de 10 la bac?

Un astfel de rezultat implică, bineînțeles, muncă serioasă și concentrare. Trebuie să crezi că poți reuși și să fii dedicat, fără să uiți să-ți acorzi momente de destindere. Nu e vorba doar de a învăța ce ți de oferă la școală, ci și de capacitatea de interpretare, de valorificare a ideilor într-un mod original, într-un anumit context.

Capital: Ai facut meditatii? La cate obiecte?

Nu am făcut meditații pentru nicio materie. Mi-au fost benefice participările la Olimpiadele județene și naționale de Limba și Literatura Română, Istorie și Logică din timpul anilor de liceu pentru a reuși cu adevărat. Am învățat constant, iar în ultima perioadă am început să fac tot mai multe exerciții în afara programei școlare, întrebându-mi profesorii când aveam anumite nelămuriri.

Capital: Ai fost nevoit să renunţi la anumite obiceiuri din viata de zi cu zi pentru a te pregati pentru examene?

Nu neapărat. Îmi alocam zilnic câteva ore în timpul liceului pentru a învăța lecțiile de zi, iar înaintea examenului a fost nevoie doar de o recapitulare pentru a-mi reaminti anumite detalii. Nu am sacrificat nimic din activitățile mele obișnuite, cum ar fi sportul, ieșitul cu prietenii în oraș sau călătoriile. Am reușit să îmbin relaxarea și munca pentru a nu mă simți copleșită.

Capital: Ce materie te-a pus în dificultate dintre cele de la bac?

Aș spune că materia disciplinei Limba și Literatura Română mi-a creat mici dificultăți pentru că e mult mai stufoasă, fiind vorba de anumite elemente de teorie literară, de o serie de eseuri bazate pe opere literare care trebuie să urmărească un anumit tipar. Cu toate acestea, nu a fost imposibil de cuprins materia, deși a presupus mai mult timp de învățare decât pentru Istorie sau Logică.

Capital: Ce faci in timpul liber?

În timpul meu liber citesc, scriu, îmi fac planuri pentru următoarea excursie, vizionez filme, ies în oraș. Încerc să fac mișcare cât de des pot, iar în acest context am descoperit cât îmi place înotul și echitația. În esență, nu fac nimic neobișnuit și evit să las plictiseala să mă acapareze.

 

Capital: Ce planuri de viitor ai?

Voi da admitere la Facultatea de Drept din Cluj, întrucât îmi doresc ca în timp să devin magistrat. Mă voi concentra să dau tot ce e mai bun și în continuare, să reușesc să-mi ating idealurile. Vreau să învăț mai multe limbi străine, pe lângă engleză și franceză. De altfel, mi-ar plăcea să vizitez țări din afara Europei, să descopăr noi identități culturale, alte obiceiuri.

Capital: Te-ai gandit sa faci facultatea in strainatate? Daca ai ales deja o facultate in strainatate, care este şi ce te-a determinat sa alegi aceasta universitate?

Nu, nu m-am gândit să urmez o facultate în străinătate. Mi-aș dori, totuși, să particip la schimburi de experiență în timpul studenției pentru a frecventa cursuri la facultățile din străinătate. Nu îmi doresc să plec din România, dar sunt deschisă să am contact direct cu idei, mentalități din alte zone ale lumii pentru a acumula experiență profesională, dar și de viață.

Capital: Unde te vezi peste cinci ani? În România sau in strainatate?

Peste cinci ani mă văd în România. Vreau să rămân acasă, să reușesc să excelez aici, să mă conving pe mine și pe ceilalți că România e o țară ce mai poate fi schimbată în bine. Fac parte dintr-o generație capabilă, care nu se mulțumește cu puțin și care tinde să își atingă scopurile, iar această realitate mă face să cred că schimbările din societatea românească depind și de noi.

Capital: Ce parere ai despre sistemul de invatamant in Romania?

Din punctul meu de vedere, sistemul de învățământ românesc mai are încă nevoie de unele reforme pentru a se apropia de un model ideal. Din păcate, încă există cazuri când interesul pentru o schimbare în bine lipsește cu desăvârșire sau e vag manifestat.

Capital: Daca ar fi sa schimbi ceva in sistemul de invatamant, ce ai schimba?

Pe alocuri, unele materii mi s-au părut mult prea încărcate, ceea ce trebuie modificat. Într-adevăr, în liceul îți e formată cultura generală, dar există unele informații care depășesc acest prag și încarcă gratuit memoria elevului. De asemenea, aș sugera formarea unor clase cu un număr mai mic de elevi tocmai pentru că e dificil pentru un profesor să se preocupe așa cum ar trebui de fiecare dintre cele 30 de suflete (câte există în clasele de azi), să fie sigur că elevul beneficiază de un act educativ în care conteaza calitatea mai mult decât cantitatea.

 

Capital: Care este job-ul pe care ti l-ai dori sa il ai pe viitor?

În viitor, mi-aș dori să urmez profesia de judecător. Dreptul mi se pare un domeniu foarte interesant, care te solicită în permanență. Nu va fi ușor să ajung unde îmi doresc, dar sunt sigură că merită efortul și răbdarea, iar satisfacția va fi cu atât mai mare.

Capital: Ce sfaturi le oferi viitorilor elevi de clasa a 12-a?

E foarte important să înțelegi că trebuie să înveți pentru tine, că efortul tău nu va rămâne nerăsplătit. Nu-ți pierde încrederea în tine și crede că resursele tale interioare corelate cu toată informația însușită în 12 ani de școală sunt mai mult decât suficiente pentru a reuși la un astfel de examen. De altfel, fiecare emoție trebuie să fie constructivă.