Capital: Ce efort presupune un rezultat de 10 la bac?

Rareș Borcea: Obținerea unor rezultate foarte bune, indiferent de domeniu, necesită mult timp și presupune pasiune. A fost vorba de un efort constant; atunci când te pregătești continuu și nu ai multe lucruri de recuperat, ci, mai degrabă, de recapitulat, munca devine mai ușoară. La materii precum matematica, dacă nu înveți mereu și nu stăpânești un anumit capitol, e posibil să nu poți înțelege noțiunile capitolului următor, pentru că în științele exacte informația se leagă și necesitatea chestiunilor învățate anterior este permanentă. Cred că acesta este unul dintre aspectele esențiale. Cu siguranță, implicarea familiei și a profesorilor excepționali de la Colegiul Național „Constantin Carabella” din Târgoviște – o instituție în care am avut șansa de a mă forma de-a lungul ultimilor opt ani, unde am descoperit oameni cărora le pasă cu adevărat de evoluția noastră ca membri ai acestei societăți, care prețuiesc viitorul nostru – au fost ceilalți doi piloni care au stat la baza succesului.

Capital: Ai făcut meditaţii? La câte obiecte?

  Rareș Borcea: Da, de-a lungul anilor de liceu, în privința materiilor examinate în cadrul Bacalaureatului, au existat perioade în care am luat și lecții private – pentru o perioadă relativ scurtă, în cazul matematicii și, pe parcursul claselor a XI-a și a XII-a, în ceea ce privește fizica. Această necesitate a apărut, probabil, și ca o consecință a faptului că cele două materii sunt indispensabile în cadrul multora dintre examenele de admitere ale facultăților de automatică și calculatoare, facultăți ale căror cursuri îmi propun să le urmez începând din toamnă.

Capital: Ai fost nevoit să renunţi la anumite obiceiuri din viaţa de zi cu zi pentru a te pregăti pentru examene?

  Rareș Borcea:  Da, au existat și momente în care a fost necesar să rămân acasă, să învăț și să nu pot participa la anumite acțiuni, însă dacă îți organizezi cu atenție resursele, vei avea cu siguranță timp atât pentru studiu, cât și pentru a realiza alte lucruri, cum ar fi ieșiri în oraș, vizionarea unui film etc. Spre exemplu, eu am dedicat o bună parte a timpului liber pe care l-am avut în ultimii ani activității desfășurate în cadrul Consiliului Elevilor, fiind, până spre sfârșitul anului trecut, Președinte al Consiliului Județean al Elevilor Dâmbovița. Aceasta a fost modalitatea prin care am considerat că pot oferi ceva înapoi comunității în care am crescut, în care m-am format ca individ. Astfel, alături de echipa organizației, am realizat proiecte valoroase, acțiuni ale căror rezultate principale au fost dezvoltarea personală și orientarea profesională a elevilor dâmbovițeni, iar numeroasele distincții obținute de Consiliul Județean al Elevilor în această perioadă sunt o confirmare a calității muncii pe care am desfășurat-o.

 

Capital: Ce materie te-a pus în dificultate dintre cele de la bac?

Rareș Borcea:  Așa cum am menționat deja, atâta timp cât te pregătești constant, nu vei fi „pus în dificultate” de niciuna dintre materiile examenului de Bacalaureat. Într-adevăr, urmând cursurile profilului real, există, din punctul meu de vedere, o discrepanță între modul de gândire pe care îl are o persoană specializată în domeniile matematică-informatică și un filolog, iar aici mă refer la cerințele probei de limba și literatura română, unde, pentru a obține un rezultat foarte mare, în special în cazul celui de-al treilea subiect, sunt adesea necesare citate din comentariile criticilor literari sau reținerea unor paragrafe întregi pe care elevii sunt nevoiți să le insereze în eseu pentru a putea respecta în totalitate baremul. Am simțit adesea că nu ceea ce gândesc eu este esențial în realizarea acestor eseuri, ci paragrafele pe care corectorul trebuie să le identifice în structura lucrării, prezența acestora fiind un lucru impus de baremul care promovează mai degrabă reproducerea cuvintelor unui specialist, decât creativitatea elevilor.

Capital: Ce faci în timpul liber?

 Rareș Borcea: Marea parte a timpului liber din cadrul claselor X-XI am dedicat-o activităților din cadrul Consiliului Elevilor. Totodată, fiind pasionat de domeniul IT, citesc zilnic articole referitoare la progresul tehnologic al societății noastre. Mai mult, periodic am plăcerea de a scrie articole amănunțite (sau chiar serii întregi de articole) pe tema noilor lansări, fie ele hardware sau software, materiale publicate pe gazetaliceanului.ro, site-ul revistei fondate de echipa Consiliului Județean al Elevilor, cu sprijinul unei publicații online valoroase la nivelul județului nostru. Sunt și membru al echipei de organizare, departamentul de Imagine și IT, al programelor internaționale Aspire, renumite pentru participarea ca speakeri a unora dintre cei mai valoroși profesori ai universităților Harvard, Stanford și Berkeley și care oferă liceenilor, studenților și tinerilor profesioniști din orice stat al globului acces la cursuri de calitate, care cuprind informații importante ce țin de public speaking, dezvoltarea personală și profesională, admiterea la facultățile din afară, antreprenoriat etc., punându-i în legătură unii cu alții în cadrul comunității ce cuprinde peste 500 de alumni. Evident, ca orice alt tânăr, îmi place și să mă recreez, ieșind cu prietenii, mergând în drumeții, ascultând muzică sau vizionând filme.

 

Capital: Ce planuri de viitor ai?

  Rareș Borcea: Visul meu este să ajung să lucrez într-una dintre cele mai valoroase companii multinaționale ale domeniului IT, find atras în special de mobile computing, deci de tipul de computere pe care utilizatorul le poate lua cu el oriunde, oricând, considerând că, într-o lume în care 80-90% din timpul petrecut în rețelele sociale se realizează printr-un smartphone, aceste dispozitive sunt cele care vor reprezenta tehnologia viitorului. Acest obiectiv presupune multă pregătire și în continuare. În acest sens, voi urma cursurile unei facultăți de automatică și calculatoare.

Capital: Te-ai gândit să faci facultatea în străinătate? Dacă ai ales deja o facultate in străinătate, care este şi ce te-a determinat să alegi această universitate?

  Rareș Borcea: Da, am luat și acest lucru în calcul. De fapt, am reflectat timp îndelungat la această eventualitate, însă posibilitățile limitate ale unui cadru didactic din România de a menține un elev la o instituție din străinătate și multele aspecte în care noi, tinerii, trebuie să ne implicăm pentru a ajuta dezvoltarea acestei țări m-au determinat să rămân, cel puțin pentru moment, în țară.

Capital: Unde te vezi peste cinci ani? În România sau in străinătate?

 Rareș Borcea: Dacă actuala clasă politică nu va face nimic pentru a ne determina să rămânem în țară, ba chiar ne va „împinge” în afara granițelor, cum a fost cazul multora dintre colegii care au finalizat studiile în ultimul deceniu și au plecat – în mod justificat – fără să privească în urmă, cu siguranță voi face tot ce îmi stă în putință pentru a putea urma studiile de masterat la o universitate din afara țării.

Capital: Ce părere ai despre sistemul de învăţământ in România?

 

 Rareș Borcea: Consider că avem în continuare profesori buni în România, însă așteptările tinerilor și cerințele societății în care trăim s-au schimbat, în vreme ce actul educațional, conturat de niște programe cu o esență învechită, dar cu o aparență actualizată mult prea des, a rămas asemănător cu cel de la sfârșitul secolului anterior: mult prea multe materii, unele dintre ele fără însemnătate în prezent, iar altele – aprofundate în detaliu chiar și de elevii ale căror viitoare meserii nu prezintă nicio legătură cu respectivele domenii. Cel mai adesea, aceste aspecte determină existența unui sistem educațional greoi, dificil de parcurs în adevăratul sens al cuvântului în cei doisprezece ani de învățământ preuniversitar. Există însă și o consecință pozitivă a studiului unui număr atât de mare de materii, multe fără legătură între ele: am observat că tinerii din România sunt în general mai flexibili decât cei formați în alte sisteme de învățământ, se adaptează mai ușor la schimbările bruște de situație.

Capital: Dacă ar fi să schimbi ceva în sistemul de învăţământ, ce ai schimba?

 Rareș Borcea: Aș prefera eficientizarea sistemului educațional, în detrimentul acelei flexibilități timpurii pe care elevii români o dezvoltă. Prin urmare, o completă restructurare a planurilor-cadru ar fi o prioritate și ar presupune reducerea numărului de materii studiate. Ne lăudăm în legi cu un sistem „centrat pe elev”, dar cum este posibil acest lucru într-o țară în care clasele au chiar și 35 de elevi? Ne întrebăm apoi de ce nu reușesc elevii să înțeleagă ceea ce profesorul explică. Cu siguranță, oricâtă experiență ar avea cadrul didactic, acestuia îi va fi imposibil să se poată asigura că toți cei 35 de elevi au înțeles esența lecției de zi. Astfel, o altă propunere este reprezentată de reducerea numărului de elevi dintr-o clasă la cel mult 20. Evident, aceste schimbări presupun cheltuieli imense, formarea continuă a cadrelor didactice și angajarea mai multor profesori, ceea ce este imposibil într-un stat în care de șase ani se încalcă legea, iar pentru finanțarea educației nu se alocă minimul de 6% din produsul intern brut.

Capital: Care este job-ul pe care ti l-ai dori sa il ai pe viitor?

 Rareș Borcea:  Așa cum am susținut anterior, obiectivul meu este să devin dezvoltator software în cadrul unuia dintre giganții domeniului IT, să mă implic în dezvoltarea unor produse influente, care să eficientizeze viața de zi cu zi a utilizatorilor. Atunci când voi vedea că am creat sau îmbunătățit semnificativ cel puțin un produs folosit de cel puțin un milion de oameni, iar că acel produs ușurează cu adevărat existența oamenilor, abia atunci voi simți că mi-am atins scopul în viață.

Capital: Ce sfaturi le oferi viitorilor elevi de clasa a 12-a?

  Rareș Borcea: Sfatul meu pentru liceenii de astăzi este să aibă încredere în forțele proprii. E necesar să lucreze constant, astfel încât în perioada premergătoare examenului să fie suficientă împrospătarea informațiilor. Dacă au încredere în ei, dacă au niște obiective clare, o anumită cale pe care vor să o urmeze, atunci vor înțelege și care sunt paşii pe care trebuie să îi facă pentru a-şi îndeplini visul.