Situaţia în care se găseşte în momentul de faţă Elena Udrea a fost explicată pentru România TV de către un jurnalist din Costa Rica. În prezent, fostul ministru are mai multe variante, având chiar șansa să obțină cetățenie, dat fiind că are o fetiță născută în această țară.

Gustavo Fallas, de la AmeliaRueda.com a transmis într-o corespondenţă pentru România TV că dacă decizia autorităţilor de la San Jose de a-i refuza Elenei Udrea cererea de azil atunci fostul ministru va avea doar statut de turist în această ţară şi nu va avea dreptul să stea acolo mai mult de 90 de zile.

„Încă o dată Tribunalul Administrativ are spre soluționare dosarul Elenei Udrea și Alinei Bica, după ce solicitările lor de azil au fost din nou respinse de comisia de Vize și Refugiu. Acum ne gândim care sunt variantele pentru viitor. Ei bine, una ar fi ca Tribunalul Administrativ să decidă ca acest răspuns negativ din partea comisiei să rămână definitiv, a doua variantă ar fi ca tribunalul să trimită din nou cazul spre Comisia de Vize și Refugiu pentru ca membrii să soluționeze din nou, așa cum s-a întâmplat în decembrie, când le-au fost respinse pentru prima dată solicitările de refugiu, iar a treia variantă ar fi ca Tribunalul să decidă că Alina Bica și Elena Udrea trebuie să primească acest azil politic și asta ar însemna că ele pot rămâne aici, în Costa Rica, cu statut de refugiate.

În cazul în care se va respinge definitiv, ele vor trebui să plece din Costa Rica, nu vor mai putea rămâne aici ca refugiat, doar ca turiști ar mai putea veni aici, iar turiștii au la dispoziție legal doar 90 de zile de ședere, de aceea ele vor trebui să plece și apoi ar putea să se întoarcă. Udrea ar putea să ceară și cetățenie având în vedere că are o fetiță născută aici, dar asta durează. Legea spune că Tribunalul are la dispoziție 3 luni să soluționeze acest caz în ceea ce privește refugiul”, a transmis Gustavo Fallas, pentru România TV.

Într-o intervenţie telefonică la România TV, Veronel Rădulescu, avocatul Elenei Udrea, a declarat că dacă Elenei Udrea nu i se acordă azil politic, aceasta va rămâne în Costa Rica „ca un simplu rezident”.

Elena Udrea a fost eliberată din arest, la sfârşitul anului trecut, după ce completurile de 5 judecători de la Instanţa Supremă din România au fost declarate nelegale.