Liviu Dragnea a declarat de mai multe ori public că femeile sunt mai loiale decât bărbații în politică, motiv pentru care a și ales ca Viorica Dăncilă să devină premier, iar Carmen Dan ministru de Interne. Totuși săgețile din ultima perioadă arată că președintele PSD nu ar mai avea control total asupra lor. Doar că pare dispus la orice pentru a-și păstra dominația printre social democrați.

Elena Udrea intervine și ea din Costa Rica și-l avertizează pe Dragnea că în curând va rămâne fără apropiați și că Viorica Dăncilă va fi următorul nume de pe lista plecaților la Pro România.

”Situatia lui Dragnea din zilele acestea mi-a prilejuit o constatare. Odata cu femeile sustinute de el in diverse functii publice importante, a cazut si povestea ca femeile ar fi mai loiale si mai devotate decat barbatii.
Nu m-ar mira daca, dupa Grindeanu si Tudose, si Viorica Dancila ar trece la Pro Romania.”, scrie Elena Udrea.